Daniel Niculae (41 de ani) îl imită pe Dan Şucu Şi are un mesaj pentru Gigi Becali, dintr-un singur cuvânt. Președintele Rapidului a reacționat în miez de noapte, la scurt timp după fluierul final din duelul U Cluj – FCSB 0-0.
În urma rezultatului menționat, clasamentul din Superliga s-a strâns. FCSB conduce în continuare campionatul, cu 55 de puncte, în timp ce Rapid e imediat în spate, cu 48 de puncte. CFR Cluj completează podiumul, cu 45 de puncte.
Etapa 26 din Superliga s-a dovedit a fi una avantajoasă pentru clubul de fotbal Rapid București. Giuleștenii au confirmat victoria mare pe care au obținut-o pe terenul CFR-ului și s-au impus fără drept de apel cu FC Hermannstadt, scor 2-0.
În schimb, FCSB a pierdut puncte. Roș-albaștrii au plecat doar cu un rezultat de egalitate din deplasarea cu U Cluj, 0-0, astfel că situația din fruntea Superligii s-a echilibrat.
În acest moment, FCSB mai are un avans de doar 7 puncte față de Rapid. Și mai interesant este că giuleștenii pot reduce acest handicap la doar patru puncte până la finalul sezonului regular, deoarece în ultima etapă, pe 9 martie, vor primi vizita roș-albaștrilor în Giulești. Ipotetic vorbind, dacă FCSB va termina sezonul regular cu un avans de patru puncte față de Rapid, în play-off distanța dintre echipe ar rămâne de doar două puncte. Practic, un meci direct.
Giuleștenii se bucură de fiecare pas greșit pe care îl face FCSB, iar după remiza de pe Cluj Arena, președintele Daniel Niculae l-a imitat pe Dan Șucu și a oferit o reacție scurtă. Prin intermediul unei postări pe care a realizat-o pe rețelele de socializare, Daniel Niculae a distribuit o imagine cu niște urme de pași lăsate prin zăpadă și cu mesajul:
„Venim…”, a scris Daniel Niculae.
După victoria cu CFR Cluj din etapa 25, Dan Șucu nu s-a mai putut abține și l-a avertizat cu un mesaj direct pe Gigi Becali. Acționarul majoritar al giuleștenilor i-a transmis rivalului că îl prinde din urmă în clasamentul din Superliga:
„Rapidul prinde tot mai mare viteză și îi spun doar atât domnului Gigi Becali: «Venim după voi! Venim după FCSB»”, spunea Dan Șucu.
De asemenea, după victoria cu FC Hermannstadt din etapa 26, Dan Șucu a revenit cu un nou mesaj amenințător:
„(n.r. – Prindeţi şi mai multă viteză acum?) Speranţele sunt întotdeauna de o viteză şi mai mare”, a transmis șeful Rapidului.
Mai sunt patru etape de disputat din sezonul regular al Superligii
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER