Daniel Pancu a dezvăluit planul neașteptat al suporterilor de la Poli Iași: „Vorbeau despre înfiinţarea unei noi echipe, sub un alt nume!”

Poli Iași a retrogradat, din punct de vedere matematic, în Liga 2. Daniel Pancu, fost antrenor al formației moldave, a vorbit despre planul neașteptat al suporterilor echipei din Copou.

Formația moldavă se află pe ultimul loc din play-out, cu 20 de puncte.

În ultimul meci din Liga 1, Poli Iași va juca, în deplasare, cu Gaz Metan. Partida va avea loc miercuri, de la ora 18:30, și va putea fi urmărită, în format live text, pe www.prosport.ro.

Daniel Pancu a dezvăluit planul neașteptat al suporterilor de la Poli Iași

Fostul tehnician din Copou susține că, recent, a avut o întâlnire cu suporterii lui Poli Iași, iar aceștia ar plănui să înființeze o nouă echipă, sub un alt nume.

„Sunt trist cu retrogradarea lui Poli Iaşi. Dar acolo lucrurile se schimbă doar printr-o minune. Nu cunosc exact situaţia datoriilor. Dacă mă iau după zvonuri… Înainte de jocul cu Chindia, primul din retur, am avut o întâlnire cu suporterii şi mulţi dintre ei vorbeau, la nivel de zvonistică, despre înfiinţarea unei noi echipe în Iaşi, sub un alt nume. Sigur, nu am luat în serios la acea vreme”, a declarat Daniel Pancu, la Look Sport.

Primarul Mihai Chirica, anunț despre viitorul lui Poli Iași

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a vorbit pentru prima dată după retrogradarea lui Poli Iași în Liga 2. Într-o intervenție în cadrul emisiunii Repriza a 3-a, la Radio HIT Iași, edilul capitalei Moldovei este de părere că Poli Iași ar trebui să continue în eșalonul secund.

„Cred că o plecare din Liga a 4-a ar fi dezastruoasă, pentru că să treci prin trei ligi de fotbal cu echipa te costă foarte mult. Doar traseul natural şi de succes înseamnă trei ani întârziere, în cazul în care câştigi toate ligile şi te îndrepţi spre Liga I. Din Liga 2 economiseşti şi bani, şi timp şi poţi spera la o reaşezare în Liga I mult mai devreme. Eu nu cred că ar trebui să luăm în calcul Liga a 4-a.

Datoriile către jucători? Nu ştiu, depinde de Consiliul Local. Noi prevedere bugetară avem. Deci putem să încercăm să croim un campionat viitor, dar asta depinde de Consiliul Local. Bănuiesc că ar fi fost foarte bine pentru moralul echipei, mai ales după eşecul cu Voluntari, dacă s-ar fi întrunit Consiliul Local, aşa cum era firesc, să dea o gură de oxigen echipei. Măcar la nivel aproape teoretic. Pentru că suma nu acoperea nici măcar o lună de salariu, dar aducea un plus de încredere jucătorilor. Dar nu au vrut să o facă tot din orgoliu”, e declaraţia sinceră a lui Mihai Chirica despre situaţia din Copou.

Publicat: 18 05. 2021, 16:29
Actualizat: 18 05. 2021, 16:31