Daniel Pancu, fost fotbalist și antrenor la Rapid, a fost aproape să rateze evenimentul de inaugurare a stadionului din Giulești, după ce nu a fost recunoscut la intrare.
Sâmbătă, în Giulești, rapidiștii au inaugurat noua arenă cu un meci de old boys cu Poli Timișoara, urmat de partida dintre echipa antrenată de către Adrian Mutu și gruparea bănățeană din Liga 2.
Daniel Pancu s-a aflat printre jucătorii meciului de old boys, însă nu a fost recunoscut la poarta stadionului.
În timpul unei intervenții telefonice la Telekom Sport, Daniel Pancu s-a amuzat: „Am ajuns la stadion şi nu sunt pe lista asta (n.r. râde)”.
Apoi, rapidistul s-a adresat responsabilului de la stadion: „Dacă nu e ăsta, vedeţi B 999… Pancu, Pancu, numele Pancu” și a primit răspunsul: „Aaa!”.
După ce situația s-a rezolvat, Daniel Pancu a mai făcut un rezumat: „Am ajuns la Giuleşti şi mă întreabă cum mă cheamă, da”.
„Sunt 325 de meciuri în toate competiţiile pentru Rapid. Am lăsat ceva. Da, am emoţii. Am emoţii cu toate că am văzut stadionul acum trei zile, acum e şi populat, cred că pentru un an se va juca doar cu stadionul plin” – Daniel Pancu, înainte de meciul de inaugurare a Stadionului Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER