Daniel Pancu dă verdictul după amicalul Dinamo – Rapid: „Vom avea parte de un fotbal trist!”. Ce spune despre propunerea de a deveni președintele clubului din Giulești
Daniel Pancu nu vede cu ochi bun fotbalul în România în următoarea perioadă. După ce a asistat la amicalul dintre Dinamo și Rapid, câștigat de „câini” cu 1 – 0, rapidistul spune că jucătorii și-au pierdut ritmul.
Daniel Pancu a fost prezent la meci în calitate de invitat, nu din calitate de oficial al Rapidului, având în vedere că încă nu acceptat oferita șefilor echipei giuleștene pentru a prelua funcția de președinte al clubului.
Daniel Pancu, dezamăgit: „A ieșit în evidență e lipsa de ritm”
„A fost greu pentru ambele echipe. Noi mai avem încă o lună la dispoziție, dar Dinamo începe campionatul în zece zile. Din punct de vedere al ritmului, al distanțelor în teren… Nu a fost mare diferență între echipe, chiar s-a jucat de la egal la egal. Am avut și noi șansele noastre, am avut o bară. Per total, ce a ieșit în evidență e lipsa de ritm, faptul că jucătorii nu sunt obișnuiți cu distanțele, pentru că nu e ușor, după o perioadă atât de lungă să joci pe o distanță normală… Cred că va fi greu, cel puțin primele două-trei jocuri din Liga 1, vom avea parte de un fotbal suferind”, a spus Daniel Pancu la ieșirea din baza de la Săftica, unde s-a desfășurat amicalul.
În continuare, Pancone a spus că s-a simțit ciudat văzându-i pe jucători cu măștile pe față pe marginea terenului și a dat exemplul Ungariei, unde deja se joacă cu spectatori în tribune.
„E ciudat să-i văd pe jucători pe lângă teren cu mască, mai ales că în Ungaria a început să se joace cu spectatori. Eu zic că și după pauza asta, cu lipsa de ritm, cu lipsa suporterilor din tribune va fi un fotbal trist. Am stat cu Danciu, am urmărit meciul. La gol nu s-au bucurat. O problemă la Rapid va fi dacă nu vom mai găsi meciuri amicale până când începe campionatul”, a declarat rapidistul.
Fostul antrenor al Rapidului afirmă că a fost rezervat și nu a intrat în dialog cu jucătorii Rapidului. El a mai precizat că încă se află în discuții cu liderii giuleșteni pentru a prelua funcția de președinte al clubului.
„Eu nu am vorbit cu jucătorii la meci, doar ne-am salutat. Am fost invitat să văd meciul. Încă discutăm, sper să mă decid cât mai repede. Mai e mult timp la dispoziție până când începe campionatul. Echipa a funcționat bine, a avut un debut bun. A jucat cu sistemul din turul campionatului”, a mai declarat Pancu.