Daniel Pancu, dezamăgit după ce s-a stins nocturna la meciul cu Viitorul. „Jucătorii aveau lacrimi în ochi”. De ce este supărat pe fanii echipei din Iași
A fost nebunie la Iași. Partida Poli – Viitorul a început cu o întârziere cu o oră după ce s-a stins nocturna. Organizatorii au făcut mari eforturi și au reușit să pornească trei din cei patru stâlpi, așa cum spune regulamentul, dar totul a fost în zadar.
Instalația a rezistat aproape o oră. Lumina a pălit în minutul 54, iar arbitrul a fluierat finalul partidei. De data aceasta au cedat doi dintre stâlpii care funcționau la începutul confruntării.
Jucătorii celor două echipe s-au îmbrâncit și au fost la un pas să se bată. Daniel Pancu a văzut lacrimi în ochii fotbaliștilor săi. Regulamentul spune că Poli Iași va pierde la masa verde partida cu Viitorul
„ E un accident, se întâmplă, eu am păţit şi ca jucător, cu PSG, am pierdut un joc din acelaşi motiv, cu nocturna Eu am văzut la antrenamentul de ieri că sunt probleme cu stâlpul ăsta, dar nu am luat în seamă. Se mai întâmplă să nu se aprindă toate. Este păcat de munca mea și a jucătorilor.
Cine a greșit trebuie să plătească. La meciul următor o să ne capacităm ca și cum am fi pierdut pe teren. Este păcat, meciul mergea în favoarea noastră. Regret! Am văzut jucători care aveau lacrimi în ochi”, a declarat tehnicianul moldovenilor.
Daniel Pancu, supărat pe fanii din Iași
Antrenorul lui Poli Iași are și alte motive de supărare. Fanii nu sunt alături de echipă, iar jucătorii sunt înjurați.
„Sunt probleme mari la Iași! Eu am venit aici cu sufletul deschis. Am vorbit de reconstrucție și drumul este ăsta, îl știu. Noi ne pregătim aici să facem o echipă puternică pentru retur.
După două meciuri piedute am început să fim criticați. Eu stau în afara orașului și parcă pe plăcuța de la intrare nu ar scrie Iași, ci Barcelona, Milano sau Madrid. Nu putem să câștigăm fiecare meci. Încercăm să ne organizăm din mers”, a mai spus Pancu