Daniel Pancu i-a atras atenția lui Marco Dulca, după Chindia – Rapid: „El se năștea când luam eu titlul! Poate să își ceară scuze”
Daniel Pancu, fost jucător emblematic pentru Rapid și fost antrenor al giuleștenilor, nu l-a iertat pe Marco Dulca, mijlocașul în vârstă de 22 de ani al Chindiei Târgoviște, pentru declarațiile făcute după meci.
Chindia Târgoviște și Rapid București s-au întâlnit vineri seară, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, în cadrul etapei cu numărul 16 din Liga 1 și au remizat, scor 2-2, după ce dâmbovițenii au rămas în nouă oameni.
La finalul acestei partide, Marco Dulca s-a prezentat nervos la interviurile de după meci și l-a „înțepat” și pe Daniel Pancu, care a pus prestația slabă a giuleștenilor și pe seama frigului. Tânărul fotbalist s-a atacat și s-a simțit nedreptățit pentru că lumea nu vorbește și despre Chindia și evoluțiile bune ale echipei lui Emil Săndoi.
Daniel Pancu i-a atras atenția lui Marco Dulca, după Chindia – Rapid
Daniel Pancu nu l-a iertat pe fiul lui Cristi Dulca și i-a dat de înțeles că ar trebui să îl respecte mai mult. Totodată, acesta i-a transmis că ar trebui să își prezinte scuzele.
„Mă ceartă și băiatul lui Cristi Dulca acum, care se năștea când luam eu titlul în 1999. Nu cred că a fost pe fază când am zis că merită să primească Oscarul antrenorul lor. Poate îmi dă tatăl lui mesaj să își ceară scuze”, a spus Daniel Pancu, la Digi Sport.
Ce a declarat Marco Dulca după Chindia – Rapid
„Nu e normal, tot timpul suntem dezavantajați. Noi am tăcut. Când arbitrează în Champions League e perfect totul, când arbitrează în România, greșeli doar împotriva echipelor mai mici! Arbitrați corect! Al doilea gol, offside de un metru. Ce facem? Cu doi oameni în minus, tragem de noi tot meciul, alergăm, mai aveam un pic și vomitam pe teren, iar dintr-o greșeală de arbitraj noi pierdem trei puncte.
E foarte mare dezamăgirea. Am auzit acum în studio că Rapid n-a câștigat din cauza vremii, că a venit vremea rece și de aceea. Cum poți să vorbești așa ceva? De ce nu se vorbește de Chindia? Cu doi oameni în minus a ținut piept Rapidului. Cu FCSB, la fel, greșeli de arbitraj, tragem de noi, pierdem în ultima secundă.
Nu e normal așa ceva. Campionatul trecut, campionatul ăsta, la fel. Noi suntem o echipă mică, luptăm, dar vrem să avem aceleași drepturi ca celelalte echipe. Nu e normal așa ceva. Dacă luăm toate punctele pierdute în anul trecut, eram pe loc de play-off. La fel și în campionul ăsta. Normal că ne mobilizăm. Noi am fost cu doi oameni în plus. Greșeli de arbitraj! Cu FCSB, la fel, cartonaș roșu Kocic, deși nu l-a atins” – Marco Dulca, după Chindia – Rapid