Daniel Pancu, simbolul Giuleștiului, a uimit! A îmbrăcat tricoul roș-albastru și a fost de mic fan al trupei din „Ștefan cel Mare”: „Am ajuns la jumătatea distanței de pe linia 41, între Ghencea și Dinamo” | FOTO

Daniel Pancu, 41 de ani, e antrenorul Rapidului și un fost atacant ce a scris istorie pentru giuleșteni. „Pancone” a prefațat derby-ul Dinamo – FCSB de duminică, ora 21:00, din Liga 1 Betano, explicând cum dintr-un fan al roș-albilor a ajuns să evolueze la Steaua și-n cele din urmă să semneze cu Rapid.

„Am jucat și eu într-un Steaua – Dinamo. Sincer, nu mai știu dacă era vorba despre Cupa Ligii sau un turneu amical. Cert este că erau 7-8 jucători care veniseră într-un fel la probe. Mi-a aduc aminte de Nia, un fundaș dreapta, de Lavi Hrib, Augustin Călin, Denis Șerban, eu, Ciocoiu. Se întâmpla în vara lui 1996, pentru că mai apoi, în octombrie am venit la Rapid.

Legat de acel meci, n-a avut deloc un caracter amical. S-a terminat 0-0, lumea multă în tribune, s-a jucat pe Dinamo. N-am dat gol, dar mi-aduc aminte de câteva acțiuni. Dar și de ghetele Cronos, de care eram înnebunit. Nu mai sunt în prezent pe piață”, a spus Daniel Pancu, la Digi Sport.

„Pancone” a explicat de ce nu a mai semnat cu echipa din Ghencea: „Nu s-au înțeles cei de la Steaua cu cei de la Poli Iași asupra sumei de transfer și era și o concurență foarte mare în atac. Eu, dinamovist înrăit de mic, am fost o săptămână la Steaua și până la urmă Doamne-Doamne a zis ia du-te tu că locul tău este în partea cealaltă, mai spre calea ferată. Am ajuns la jumătatea distanței de pe linia 41, între Ghencea și Dinamo”. Acum, antrenor, Pancu a anunțat că nu ar putea lucra la FCSB: „Deși în meseria aceasta nu trebuie niciodată să spui nu, eu la Steaua nu voi mai fi. Asta e clar. În rest, este posibil orice”.

Publicat: 07 11. 2018, 13:47
Actualizat: 07 11. 2018, 13:48