Daniel Popa, după ce a adus victoria Chindiei la Craiova: „Nistor i-a arătat portarului unde bat penalty!”

Iliuta Daniel Popa inscrie un gol din penalty in poarta șlui Mirko Pigliacelli in meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si Chindia Targoviste, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, vineri 6 noiembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 3 poze

Daniel Popa a fost eroul Chindiei Târgoviște în meciul de la Craiova, iar la final fostul dinamovist a dezvăluit cum a ajuns să bată pe centrul porții lovitura de la 11 metri prin care echipa lui Emil Săndoi s-a impus în Bănie, scor 1-0.

Împrumutat de Dinamo la Chindia, Daniel Popa a subliniat că Dan Nistor i-a spus lui Pigliacelli ce trebuie să facă pentru a apăra penalty-ul bătut de Daniel Popa. Fost coleg cu Popa în „Ștefan cel Mare”, Nistor s-a înșelat în cele din urmă, iar vârful a adus o victorie nesperată pentru gruparea din Târgoviște.

Daniel Popa, după ce a marcat din penalty la Craiova: „Nistor i-a arătat portarului unde bat!”

„Sunt foarte fericit! Vreau să-mi felicit colegii pentru atitudine. Am venit aici să obținem punct sau puncte. Nu ne așteptam să câștigăm! Am exersat să dau tare pe centrul porții, pentru că Nistor i-a arătat portarului unde bat eu. Sunt fericit că oamenii m-au dorit aici. Acum am acceptat să vin acasă, să joc cât mai mult și să mă întorc la Dinamo cu forțe proaspete. Acolo îmi era greu să joc acum”, a spus Daniel Popa, după ce a adus victoria Chindiei la Craiova.

În tricoul lui Dinamo, Daniel Popa, care a împlinit vârsta de 25 de ani pe 14 iulie, a câștigat Cupa Ligii, în 2017, chiar sub comanda lui Cosmin Contra.

CS U Craiova – Chindia | Echipele de start

CS Universitatea Craiova: Pigliacelli – I. Mitran, M. Constantin, Acka, Papp – Nistor, Ov. Bic, Căpățînă – Baiaram, Tudorie, Ofosu
Rezerve: I. Popescu – Șt. Vlădoiu, Ct. Olteanu, Cîmpanu, V. Constantin, Mateiu, Bărbuț, A. Ivan, Mamut
Antrenor: Cristiano Bergodi

Chindia Târgoviște: Aioani – Căpușă, Pițian, P. Iacob, Fomba – Neguț, M. Dulca, V. Rață, D. Dumitrașcu – D. Popa, D. Florea
Rezerve: D. Moldovan, Yameoho, A. Ioniță, Neicuțescu, Martan, Atanase, Berisha, Cherchez, M. Costea
Antrenor: Emil Săndoi

Publicat: 07 11. 2020, 01:20
Actualizat: 07 11. 2020, 18:50