Nu toți „câinii” au sărit la „gâtul” lui Marcel Bîrsan! Dănuț Lupu, declarație neașteptată după meciul cu CFR Cluj: „Și Dinamo a avut arbitraje favorabile!”

Arbitrul Marcel Birsan conduce meciul de fotbal CFR Cluj - Dinamo din etapa 29 a Ligii 1, disputat pe stadionul Dr. Constantin Radulescu din Cluj-Napoca, luni, 5 aprilie 2021. ALEX NICODIM / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

„Centralul” Marcel Bîrsan a fost aspru criticat de „tabăra” dinamovistă, după ce a eliminat doi jucători în meciul cu CFR Cluj, câștigat de ardeleni cu 1-0. Însă, Dănuț Lupu, fost fotbalist important al lui Dinamo, îi ia apărarea arbitrului Bîrsan.

Paul Anton și Florin Bejan au fost cei doi fotbaliști eliminați în partida din Gruia.

Dinamo se află pe locul 14 din Liga 1, cu 27 de puncte obținute după 29 de meciuri jucate.

Dănuț Lupu, declarație neașteptată după meciul CFR Cluj – Dinamo

Fostul fotbalist nu este convins că arbitrul Marcel Bîrsan le-a acordat pe nedrept două cartonașe roșii „câinilor”. De celalată parte, Lupu este sigur de faptul că antrenorul Gigi Mulțescu o va salva pe Dinamo de la retrogradare.

„Pentru determinare, jos pălăria, dar rezultatul l-aţi văzut şi voi. Acum e păcat că a ieşit doar atât şi nimic altceva. Eu am o problemă. Să lăsăm, în Doamne iartă-mă, arbitrii ăştia în pace. A fost influenţat… Nu ştiu ce să zic. De-a lungul timpului şi Dinamo a avut nişte arbitraje favorabile. Nu cred că ar fi meritat sau nu respectivii cartonaşele roşii care s-au dat.

Dar nu are nicio importanţă. Dacă tu nu faci alunecare, nu îţi poate da cartonaş galben. Nu îmi fac probleme cu retrogradarea. Ai să vezi că uşor-uşor cu nea Gigi o să îşi revină. Eu cred şi sunt sigur 100% că Dinamo nu va retrograda. Staţi liniştiţi”, a declarat Dănuț Lupu, pentru Fanatik.

Marius Nicolae, exasperat de arbitrajul din CFR Cluj – Dinamo

Oficialul din „Ștefan cel Mare” consideră că arbitrul Marcel Bîrsan a distrus spiritul jocului prin deciziile pe care le-a luat în partida CFR Cluj – Dinamo. Acesta susține că formația roș-albă ar fi putut obține un punct, dacă nu ar fi fost nedreptățită de arbitraj.

„Arbitrajul nimeni nu-l mai poate schimba, rezultatul şi deciziile, de fapt. Mergem mai departe, ne concentrăm pe ce avem de făcut vineri, marţi. Greşelile astea de arbitaj împotriva noastră nu fac decât să ne unească mai mult ca echipă, dar este trist, pentru că una e să joci 11 contra 11 şi alta e să joci atât de dezechilibrat.

Cel mai trist este că s-a ajuns în ultimii ani în care nu mai poţi să le spui nimic arbitrilor, aici e problema cea mai mare. Tu, pur şi simplu, te duci în faţa lor, cum s-a întâmplat şi cu Anton, pentru că inclusiv Bîrsan a recunoscut. Anton, pentru primul galben de proteste, i-a vorbit foarte frumos, nici n-a protestat, era un dialog, o discuţie, dar ca să te aducă la tăcere, în opinia lor, impun respect, de fapt, ei nu înţeleg că distrug tot spiritul jocului.

Marius Nicolae: „O să ajungi să-ţi fie frică şi să-i saluţi!”

Dacă aseară a fost un meci tensionat, a fost din cauza brigăzii de arbitri. Toată lumea avea chef de fotbal aseară, putea să fie un meci mult mai reușit, cu mai multe ocazii de poartă. Aşa, când ai rupt jocul. Din cauza deciziilor eronate n-o să avem 2 jucători în meciul de vineri. Nu ai ce să faci, s-a promovat foarte mult din partea CCA, s-a creat această bulă în care nu mai poţi ca oficial, antrenor, jucător să spui nimic. O să ajungi să-ţi fie frică şi să-i saluţi. Nu este o exagerare, pentru că de asta se plâng toate cluburile din România.

Am fost nedreptăţiţi aseară, dar să sperăm că ne va uni mult mai mult. Puteam pleca cu un punct aseară de la CFR, au fost jucători care au avut evoluţii foarte bune. Toţi au avut o poftă bună de joc şi atunci nu avem cum să nu ne gândim că un punct am fi luat de la Cluj”, a declarat Marius Nicolae, pentru Realitatea Sportivă.

Publicat: 06 04. 2021, 18:53
Actualizat: 06 04. 2021, 18:55