Dănuț Lupu, inconfundabil chiar și în momentele grele! Concluzia pe care a tras-o după ce a ieșit din spital: „A fost cam grav, am driblat-o și pe asta”
Dănuț Lupu (48 de ani) a fost externat la începutul acestei luni din Spitalul „Matei Balș” din București și va continua tratamentul la domiciliu. Fostul internațuional român fusese internat pe 23 ianuarie, cu diagnosticul de dublă pneumonie acută și insuficiență respiratorie.
După o perioadă în care a slăbit peste 15 kilograme și s-a aflat în permanență sub supravegherea medicilor, tratamentul cu antibiotice a dat rezultate, iar fostul mare fotbalist de la Dinamo și Rapid e aproape de momentul în care-și poate relua activitățile normale. O fire veselă, întotdeauna pusă pe glume, Lupu a vorbit pentru Dolce Sport și a comentat situația în stilul caracteristic. Spune că se simte bine, că s-a lăsat de fumat, dar nu uită să adauge și tușa de umor.
„Sunt bine, încă mai fac un tratament, sper să-l pot duce la capăt. Am ieșit din spital. A fost cam grav, am driblat-o și pe asta. M-am lăsat de fumat, oricum voiam să las țigările, acum am reușit. Nu pot face efort intens”, a spus fostul mare fotbalist, pentru Dolce Sport.
Considerat de multe voci din fotbalul românesc la fel de talentat ca Gică Hagi, Lupu s-a retras din activitate în 2001, după ce de-a lungul carierei a jucat pentru Dinamo București, Rapid București. Panathinaikos (Grecia), Korinthos (Grecia), OFI Creta (Grecia), Brescia (Italia) și Tzafririm Holon (Israel), câștigând cinci trofee. La echipa națională, Dănuț Lupu a strâns 14 prezențe, între 1989 și 1998 și a făcut parte din lotul României la Campionatul Mondial din 1990, disputat în Italia.