Dănuț Lupu, mesaj tulburător despre Mircea Lucescu: „E al doilea tată al meu! În momentele cele mai grele m-a ajutat și a fost alături de mine!” | EXCLUSIV

Dănuț Lupu, mesaj tulburător despre Mircea Lucescu: „E al doilea tată al meu! În momentele cele mai grele m-a ajutat și a fost alături de mine!
  • Publicat:
  • Actualizat:

În ziua în care Mircea Lucescu împlinește 75 de ani, ProSport a stat de vorbă și cu Dănuț Lupu! Fostul mare mijlocaș a fost vizibil emoționat atunci când și-a adus aminte de modul în care Lucescu l-a ajutat în carieră.

Ajuns la 53 de ani, Dănuț Lupu a colaborat cu Mircea Lucescu la Dinamo, dar și la Rapid, iar cei doi au fost campioni atât în Ștefan cel Mare (sezonul 1989-1990), cât și în Giulești (sezonul 1998-1999).

Apoi, Lucescu l-a luat pe Lupu și în Italia, în perioada în care fostul selecționer al României a pregătit-o pe Brescia.

„Îi doresc multă, multă sănătate. Să rămână la fel de tânăr ca acum. Nu pot să zic ce reprezintă el ca om sau ca fost fotbalist pentru mine (n.n. face o pauză lungă, își trage respirația)… a fost un al doilea tată pentru mine. În momentele cele mai grele m-a ajutat și a fost alături de mine. Nu o să uit toată viața acest lucru. Un pedagog extraordinar. Îi doresc din suflet să reușească la Kiev”, a fost mesajul special al lui Lupu pentru Lucescu, prin intermediul ProSport.

Cel mai valoros tehnician din istoria României, după cum a reieșit și din sondajul ProSport, Mircea Lucescu a antrenat de-a lungul carierei la Corvinul, naționala României, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter, Galatasaray, Șahtior Donțek și Zenit.

„Il Luce” a fost ales de 40% dintre subiecții eșantionului, fiind lider autoritar în sondajul ProSport. Anghel Iordănescucel mai bun antrenor al secolului trecut, se află doar pe locul 4 în acest top, cu doar 6%. Între cei doi s-au poziționat Victor Pițurcă și Emeric Ienei, cu câte 10%. Cosmin Olăroiu a fost ales de 4%, fiind urmat de Dan Petrescu (3%), Răzvan Lucescu (2%) și Ștefan Kovacs (1%).

Într-o carieră cu adevărat impresionantă, Mircea Lucescu a câștigat Cupa UEFA, o Supercupă a Europei, 2 titluri de campion în România, 3 Cupe ale României, 8 titluri de campion în Ucraina, 2 titluri de campion în Turcia, 6 Cupe ale Ucrainei, 5 Supercupe ale Ucrainei, o Supercupă a Rusiei.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Botoșani: Artefact mai vechi decât piramidele egiptene, descoperit de un jandarm
Botoșani: Artefact mai vechi decât piramidele egiptene, descoperit de un jandarm
'Scria oricui, slabă, grasă nu conta!' Nepoata celebrului manelist, în stare de şoc: iubitul a tradus-o, iar acum se însoară!
'Scria oricui, slabă, grasă nu conta!' Nepoata celebrului manelist, în stare de şoc: iubitul a tradus-o, iar acum se însoară!
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Veste proastă pentru Andrei Rațiu! Anunțul făcut de spanioli despre transferul la Barcelona
Veste proastă pentru Andrei Rațiu! Anunțul făcut de spanioli despre transferul la Barcelona
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
"După meciul ăla s-a rupt relaţia noastră". Şumudică şi-a "executat" fotbalistul cu care a făcut performanţă: "L-a deranjat ce am…
Apariție răvășitoare a româncei care s-a căsătorit cu un milionar! S-a pozat fără inhibiții pe internet, fanii sunt în extaz
Apariție răvășitoare a româncei care s-a căsătorit cu un milionar! S-a pozat fără inhibiții pe internet, fanii sunt în extaz
Este ştirea momentului în ROMÂNIA. Verdictul final, în mai puţin de o oră
Este ştirea momentului în ROMÂNIA. Verdictul final, în mai puţin de o oră
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
S-a întors în România după 12 ani, iar acum vrea să plece iar. Cu cât i-a scăzut salariul ordonanţa
S-a întors în România după 12 ani, iar acum vrea să plece iar. Cu cât i-a scăzut salariul ordonanţa "Trenuleţ"
Descoperire arheologică MAJORĂ la o veche mină egipteană
Descoperire arheologică MAJORĂ la o veche mină egipteană
Ce a putut face Adrian Ilie, când a aflat de pasiunea fiicei lui: Nu m-a luat în serios, dar…
Ce a putut face Adrian Ilie, când a aflat de pasiunea fiicei lui: Nu m-a luat în serios, dar…
EXCLUSIV | Viitoarea soție a lui Reghecampf, Corina, victorie răsunătoare în instanță! Ce sumă COLOSALĂ va primi pentru defăimările la care a fost supusă
EXCLUSIV | Viitoarea soție a lui Reghecampf, Corina, victorie răsunătoare în instanță! Ce sumă COLOSALĂ va primi pentru defăimările la…
Doliu în televiziune. Marele prezentator ne-a părăsit. A fost o figură emblematică. A făcut istorie
Doliu în televiziune. Marele prezentator ne-a părăsit. A fost o figură emblematică. A făcut istorie
Un cunoscut medic din Cluj s-a sinucis. Era condamnat pentru luare de mită
Un cunoscut medic din Cluj s-a sinucis. Era condamnat pentru luare de mită
Doliu la Hollywood! A murit actorul pe care l-ai văzut în cele mai iubite seriale: Doctor House, Beverly Hills 90210, Tânăr și neliniștit
Doliu la Hollywood! A murit actorul pe care l-ai văzut în cele mai iubite seriale: Doctor House, Beverly Hills 90210,…
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
×