Dario Bonetti a dat-o în judecată pe Dinamo! Italianul e furios: „Contractul lui Rednic este mult mai oneros!”

Dario Bonetti vrea cu orice preț să revină la Dinamo, iar antrenorul italian a dat în judecată clubul din „Ștefan cel Mare”.

Administratorul judiciar al lui Dinamo este la curent cu decizia luată de Bonetti: „Ne judecăm! Aparent, dumnealui urmărește să se întoarcă la Dinamo. Aparent! Va fi un dosar asociat care nu are nicio legătură cu planul de reorganizare, nu-l poate afecta în niciun fel. Ne-am asumat acest lucru, ne așteptam”, a spus Răzvan Zăvăleanu.

Dario Bonetti a fost demis de la echipa din „Ștefan cel Mare” după doar două luni, „câini” având un bilanț extrem de modest: două victorii și șase înfrângeri, cea cu FCSB, 0-6, fiind cea mai dură din istoria meciurilor cu marea rivală.

Dario Bonetti, proces cu Dinamo: „Contractul lui Rednic este mult mai oneros!”

În cererea transmisă Tribunalului București, s-a scos în evidență faptul că fostul antrenor al lui Dinamo câștiga mult mai puțin în comparație cu Mircea Rednic, venit la un club aflat în insolvență.

„În situația în care se va trece peste inaplicabilitatea dispozițiilor art.123 din Legea nr. 85/2014 înțelegem să învederăm instanței de judecată că nici condiția maximizării averii debitorului odată cu măsura denunțării contractului nu este îndeplinită.

Posibilitatea denunțării contractelor în curs după deschiderea procedurii insolvenței prevăzută de art. 123 reprezintă un mecanism menit să întrerupă acele raporturi contractuale a căror execuție este oneroasă sau inutilă pentru debitor.
Însă, fără îndoială, că raportat la activitatea Intimatei, nu poate fi contestată utilitatea unui contract de activitate sportivă încheiat cu un antrenor, asimilat furnizorului indipensabil, iar sub aspectul onerozității solicităm instanței să aibă în vedere noul contract de activitate sportiv încheiat cu noul antrenor al lui Dinamo, Mircea Rednic, care este mult mai oneros. (…)

Ne întrebăm care a fost analiza efectuată de către administratorul judiciar, anterioară deciziei de denuțare a Contractului și care este maximizarea averii debitoarei pe care a obținut-o odată cu denunțarea”, este cererea prin care Dinamo a fost chemată în judecată, conform Playsport.

Publicat: 13 10. 2021, 19:15
Actualizat: 14 10. 2021, 02:42