Darius Olaru (24 de ani) este comparat de colegii de la FCSB cu o vedetă care evoluează în Serie A.
Fotbalistul pe care Gigi Becali speră să încaseze zeci de milioane de euro a vorbit despre perioada bună prin care trece din punct de vedere profesional și a dezvăluit care este principalul obiectiv al său.
Mai mult, internaționalul român a dezvăluit că este comparat de către colegii si cu Nicolo Barella, fotbalistul de la Inter care este cotat de site-urile de specialitate la 70 de milioane de euro, dar că el nu este atât de încântat de asemănarea cu italianul pentru care Inter a plătit 32,5 milioane de euro în septembrie 2020.
Darius Olaru a dezvăluit și că preferă să joace inter și că a crescut mult pe plan defensiv și că este mult mai bun decât în perioada în care era „decar”.
„Mă bucur pentru tot ce mi se întâmplă. Am avut o lună foarte bună pe plan personal, dar și cu echipa. Am marcat, am dat assist-uri. Încerc mereu să fac totul cât mai bine și să joc cât mai mult și la echipa națională. Pentru că ăsta e țelul meu.
În ultimul timp, câțiva colegi glumesc cu mine că mă asemăn foarte mult cu Nicolo Barella. Mie nu prea îmi place, sincer (râde), dar cred că mă asemăn ca stil cu el. În schimb, îmi place foarte mult Modric. Asta și pentru că îmi place campionatul Spaniei, pe viitor chiar îmi doresc să fiu acolo. Până atunci am de muncă, să-mi fac jocul aici și voi vedea unde mă va duce viața
Cred că am învățat cu timpul să-mi ajut mai mult echipa. Consider că mi se potrivește mult mai bine ce joc acum, postul de inter. La Mediaș, jucam mai mult ca „decar”. Bine, eram și mai firav, nu prea puteam să-mi ajut mai mult colegii. Acum am crescut mult pe plan defensiv. Sunt un jucător box-to-box. Îmi ajut mai mult echipa.”, a spus Darius Olaru, conform GSP.ro.
Darius Olaru a dezvăluit și care crede că este capitolul la care trebuie să muncească mai mult.
„Pff, cred că trebuie să mă informez mai bine atunci când primesc mingea, în jumătatea noastră, în jumătatea adversă. Poate și să ajut echipa cu mai multe realizări. Mai multe goluri, pase de gol. Cred că pe început de sezon asta mi-a lipsit”, a spus Darius Olaru pentru sursa citată mai sus.
Nicolo Barella (25 de ani) a început fotbalul la echipele de juniori ale lui Cagliari, iar în iulie 2019 a fost împrumutat de Inter pentru suma de 12 milioane de euro. După ce a jucat la gruparea din Milano în perioada iulie 2019 – august 2020. echipa la care evoluează și Ciprian Tătărușanu a plătit 32.5 milioane de euro pentru transferul său definitiv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER