Gabriel Radu, antrenorul trecut pe la FCSB care se aseamănă cu Charles de Batz de Castelmore d’Artagnan, fostul muschetar francez care a servit în timpul regelui Ludogovic al XIV-lea, a plecat de la clubul lui Gigi Becali pentru a semna cu o echipă de tradiție din România.
Gabriel Radu, tehnicianul trecut pe la FCSB, Concordia Chiajna, Rapid și Academia Clinceni, a decis să plece de la formația roș-albastră și să semneze cu Jiul Petroșani, echipă care rămăsese fără antrenor după plecarea lui Flavius Boroncoi.
Anunțul că antrenorul care ar fi fost pe placul lui Miron Cozma, fostul lider al minerilor care a condus Jiul Petroșani, a semnat cu formația din Liga a 3-a a fost făcut pe pagina de Facebook a grupării din eșalonul inferior.
„Ca urmare a unor probleme de sănătate în familie, antrenorul Flavius Boroncoi a decis să se despartă de clubul nostru, situația nepermițându-i să fie alături de echipă. Îi dorim să treacă cu bine peste aceste probleme, îi urăm mult succes în continuare și îi mulțumim pentru munca depusă și rezultatele obținute în cadrul clubului.
Astfel, GABRIEL RADU este noul antrenor al echipei de fotbal Jiul Petroșani. Acesta vine din București, a fost general manager la Academia de fotbal Atletico Madrid București și a mai antrenat la echipe de fotbal precum FCSB, Concordia Chiajna, Academica Clinceni, FC Rapid 1923, Sportul Studențesc, Victoria Brănești și CSM Oltenița.
Îi urăm mult succes în postura de antrenor al echipei noastre de suflet JIUL Petroșani!”, a anunțat clubul din Valea Jiului pe Facebook.
Jiul Petroșani se află pe primul loc în clasamentul Grupei 7 din Liga a 2-a, cu 12 puncte, la două în fața celor de la Cetatea Deva și la cinci de Viitorul Șimian.
Formația din Târgu Jiu are patru victorii din patru meciuri jucate în Grupa 7 din Liga a 2-a, iar pentru noua echipă a lui Gabriel Radu urmează partida din „deplasare” cu Gilortul, vineri, 22 septembrie, ora 17.00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER