Constantin Nica și-a găsit repede echipă după despărțirea de Dinamo!
Fundașul a ajuns în liga a treia din Italia: Nica va juca la modesta formație US Pistoiese 1921. „Este adevărat. În această seară am reziliat contractul cu Nica. A fost o despărţire amiabilă. Mi-a spus că ar avea ceva din străinătate, însă nu am intrat în detalii”, a spus Iuliu Mureşan, după ce fotbalistul a plecat din „Ștefan cel Mare”.
Considerat o mare speranță a fotbalului românesc, Constantin Nica a început fotbalul la Dinamo, iar în mai 2012 a făcut pasul către echipa mare a „câinilor”. După un sezon bun, fundașul dreapta a fost cumpărat de echipa din Serie A, Atalanta. A. Pe parcursul carierei, fotbalistul cotat de site-urile de specialitate în acest moment la 25.000 de euro a mai jucat pentru Cesena, Avellino, Latina Calcio, Dunărea Călărași, FC Voluntari și Vojvodina.
Constantin Nica știe bine fotbalul din Italia, după ce a mai jucat pentru Atalanta sau Cesena, iar acum va evolua pentru cei de la Pistoiese.
Fundașul este pe o pantă descendentă a carierei. Apărătorul va juca acum pentru o echipă aflată abia pe locul 18 în liga a treia din Italia.
Pistoiese are doar trei victorii în 21 de etape și are șanse mici să evite retrogradarea în liga a patra din Italia.
Înainte să ajungă la Dinamo, Constantin Nica n-a făcut față nici în Serbia: fundașul în vârstă de 28 de ani a rămas liber de contract pe 1 iulie 2020, după despărțirea de Vojvodina.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER