Florin Manea, cunoscutul impresar de fotbaliști, a dezvăluit, în cadrul emisiunii ProSport Live, că fanii-acționari de la Dinamo au încercat să-l aducă pe postul de manager.
Însă, impresarul a refuzat să meargă în „Ștefan cel Mare”.
În același timp, Florin Manea a declarat că singurele echipe la care nu ar putea lucra sunt FCSB și CSA Steaua.
Florin Manea susține că au existat discuții cu cei de la Dinamo pentru a venit în „Ștefan cel Mare” pe postul de manager. Însă, acesta a refuzat oferta „câinilor”.
„A fost o discuție, dar nu oficială, să merg manager la Dinamo. Eu pot să merg oriunde, în afară de FCSB și CSA. Dar e greu să faci treaba în momentul în care nu ești lăsat sau când ai șapte șefi. A fost o discuție amicală mai mult”, a declarat Florin Manea, la ProSport Live.
Andrei Radu, fundașul lui Dinamo, a vorbit despre situația precară în care se află formația din „Ștefan cel Mare”.
„Noi suntem arătați cu degetul, însă noi ne-am făcut treaba, sezonul trecut, în niște condiții care nu știu câți jucători ar fi reușit să scoată echipa de la retrogradare. Nu am contestat DDB-ul, ei au fost alături de noi și le mulțumim pentru asta. Însă, nu cred că e normal ca noi, jucătorii, să fim arătați cu degetul, având în vedere că am dat totul pe teren, în niște condiții care eu zic că nu erau de Liga 1, sezonul trecut, la Dinamo, cu multe probleme și multe lucruri absente de la pregătirea jucătorilor, până la condiții de antrenament și hrană, și pregătire”, a declarat Andrei Radu, la finalul partidei CFR Cluj – Universitatea Craiova, din Supercupa României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER