DDB, anunț important în plin „război” cu Pablo Cortacero! Noi sume virate către club: „Banii suporterilor sunt strict pentru Dinamo!”
Aflați în conflict deschis cu Pablo Cortacero, fanii lui Dinamo aduc o nouă veste bună pentru club. DDB a vărsat noi sume în conturile echipei, iar banii sunt virați pentru salariații din domeniul administrativ.
Lucrurile ai degenerat la Dinamo, după revenirea lui Pablo Cortacero la București. Spaniolul și-a recâștigat autoritatea în club, spre furia fanilor, care și-au pierdut răbdarea cu „regimul” impus de spanioli.
Unul dintre suporteri chiar a fost agresat de oamenii de pază ai lui Cortacero, dar omul care a preluat clubul de la Ionuț Negoiță spune că suporterii și-au cerut scuze pentru eveniment: „Au venit cei de la DDB să-mi ceară scuze!”, a declarat spaniolul pentru ProSport.
DDB, anunț important în plin „război” cu Pablo Cortacero! Noi sume de bani virate către club: „Banii suporterilor sunt strict pentru Dinamo!”
Până să ajungă la echipă banii despre care Cortacero spune că i-a virat, dar că au fost blocați pe drum, fanii vin cu o nouă veste bună.
DDB anunță că a virat o nouă sumă pentru plata salariilor celor angajați în domeniul administrativ al clubului:
„CÂINILOR,
Trecem prin momente care implică foarte multă încărcătură emoțională.
Trebuie să le rezolvăm pe toate cu calm și cu mintea limpede.
DDB susține în continuare clubul Dinamo și face toate eforturile necesare pentru a asigura buna desfășurare a activității clubului.
Echipa DDB nu a făcut niciun pas înapoi. Toți cei implicați lucrează pentru a asigura supraviețuirea clubului, într-o perioadă în care singura susținere financiară vine din partea suporterilor.
Iată două informații importante legate de plăți:
1. Astăzi au fost plătiți 125.000 lei pentru salariatii din administrativ, cu excepția angajaților din grupul Cortacero – Șerdean – Săpașu (pentru că aceștia și-au împărțit banii din prima tranșă de drepturi tv.
100.000 de lei au fost dați de către un membru boardului DDB la care s-au adăugat 25.000 de lei din suma de 1.000.000 transferată din programDDB săptămâna trecută.
Diferența de 975.000 de lei (din cei 1 milion transferați de DDB) reprezintă suma folosită pentru plata salariilor jucătorilor și staff-ului tehnic.
2. Forma în care virăm bani în club este de așa natură încât să înlăturăm riscurile ca aceștia să fie la cheremul unor iresponsabili, la fel și sumele din drepturile TV cu care a fost garantată ultima sumă virată din programul DDB. BANII SUPORTERILOR SUNT STRICT PENTRU DINAMO ȘI AȘA VOR RĂMÂNE!
FOARTE IMPORTANT Este nevoie în continuare de sprijinul fiecăruia dintre noi prin www.programddb.ro
Să nu slăbim ritmul înscrierilor!
Dezaprobăm cu toată fermitatea comportamentul grupului Cortacero! Remarcăm încă o dată că abordarea lor confirmă faptul că nu au nici un plan de viitor pentru redresarea clubului și nici măcar minima intenție de a păstra o relație cordială cu suporterii, cu cei care au ținut clubul în viață.
DDB nu cedeaza! DINAMO NU MOARE!”, este mesajul postat de suporterii lui Dinamo pe plagina de facebook a programului DDB.
Dinamo a încheiat anul cu o remiză, 1-1, într-un meci cu Academica Clinceni.