DDB, ce ratare! Fanii lui Dinamo au încercat marea lovitură până în ultima clipă : „Am telefonul blocat! M-au bombardat”
Marius Șumudică a dezvăluit că suporterii lui Dinamo l-au contactat marți seara pentru a veni la Dinamo, după ce Jerry Gane și-a anunțat demisia. Între timp, Gigi Mulțescu a preluat conducerea echipei și a trimis un mesaj către fani: „să se aștepte la lucruri bune”.
Marius Șumudică nu mai vrea să aducă de revenirea în fotbal după ce a ratat mandatul de la Rizespor. Antrenorul spune că are nevoie de o pauză până la vară. Recent, a refuzat chiar o ofertă incredibilă din Arabia Saudită.
Fostul antrenor al Rapidului a fost contactat și de suporterii lui Dinamo, care i-au propus să antreneze echipa pe finalul acestui sezon. Fanii au ales în cele din urmă varianta „SMURD”.
DDB, ce ratare! Fanii lui Dinamo au încercat marea lovitură până în ultima clipă : „Am telefonul blocat. M-au bombardat”
Marius Șumudică a dezvăluit că cei din DDB l-au contactat după ce Jerry Gane și-a anunțat plecarea.
„Cu mine nu a vorbit nimeni de la Rapid, cum să ajung să cer bani.
Și azi-noapte… am telefonul blocat, m-au sunat și m-au bombardat de la DDB-ul ăsta și mi-au spus să merg eu la Dinamo. Îi respect, dar le-am spus că nu mă văd în postura să stau pe banca lui Dinamo. Nu aș fi putut să fac… am mai fost o dată când era Mutu președinte…
Doar latura asta rapidistă a mea a făcut să nu merg nici atunci.
Gigi Mulțescu este un antrenor care s-a confruntat cu multe astfel de probleme. Nu degeaba i se spune SMURD. Cred că e cel mai potrivit în momentul de față. Sper să aibă energia necesară. Acest club merita să rămână în Liga 1.
De asta aș fi dorit Rapidul, U Cluj, Petrolul să promoveze. Asta vreau să văd în campionatul României și aș vrea ca Dinamo să rămân. Cred că au luat decizia corectă”, a declarat Marius Șumudică la Digi Sport.
Șumudică: „Rapidul nu are șanse la promovare!”
Marius Șumudică spune că ar fi gata oricând să ajute Rapidul, dar că cei din Giulești nu l-au contactat și nu i-au propus vreo colaborare:
„Nu se pune problema de bani. Nu cred că asta a fost, cred că a fost ironică declarația domnului Angelescu. Eu nu aș fi putut să cer cine știe ce sume, dacă aș fi venit să îi ajut cele două, trei etape.
Îmi doresc să merg, să ajut, pentru că Rapid mi-a dat multe. Eu am crescut în Regie, la Sportul Studențesc, dar mie Rapidul mi-a dat multe.
După experienta cu Pancu, când au început să se acuze între ei, mă așteptam la altceva, la o reacție din partea conducerii, din partea jucătorilor.
Vă spun sincer, Rapidul nu are echipă de promovare. Sunt echipe mult mai bune decât Rapidul în momentul de față. Nu știu ce se întâmplă acolo, cine a făcut selecția, dar nu poți să promovezi dacă nu ai o coloană vertebrală a echipei cu jucători de experiență. Selecția a lăsat de dorit”, a mai spus Șumudică.
Între timp, Rapid a anunțat, printr-un comunicat oficial, că Mihai Iosif va fi antrenorul principal al formației giuleștene, după ce postul a fost lăsat liber de Nicolae Grigore. Noul tehnician al alb-vișiniilor a avut un mesaj puternic pentru fani.