Atac devastator asupra DDB: „Strigau că eu și Cortacero suntem hoți, dar ei nu i-au mințit pe jucători? Dacă nu îi lăsam eu, mergeau cu valize de bani și erau arestați!” | EXCLUSIV
Dorin Șerdean a mărturisit pentru ProSport că nu a reglat situația legal cu o parte dintre reprezentanții DDB. Acesta a specificat faptul că dacă nu-și dădea acordul, având drept de semnătură, cei care s-au ocupat până acum de plăți nu puteau să acceseze contul bancar al clubului din februarie și până în prezent.
Dorin Șerdean, mâna dreaptă a lui Pablo Cortacero, a declarat că unii reprezentanți DDB puteau să ajungă în spatele gratiilor dacă el nu le permitea accesul asupra visteriei clubului.
Șerdean a spus că va veni vremea în care cei care l-au terorizat vor plăti în fața legii deoarece a fost amenințat, iar imaginea sa i-a fost grav afectată.
Atac devastator asupra DDB. „Cine i-a mințit pe jucători în ultimele șase luni?”
Șerdean este de părere că cei din DDB au distrus tot. „Cine a dus clubul în halul ăsta? Cine a ales să se intre în insolvență? Cine a pus mâna pe putere cu japca în acest club? Cine i-a mințit și tot mințit pe jucători în ultimele șase luni? Eu? Pablo Cortacero?
Cine a negociat cu jucătorii alte contracte, dar nici pe alea nu au fost în stare să le plătească? Eu? Cine a discutat cu jucătorii și le-a spus verzi și uscate?
Eu unul nu am fost bun după mintea unora din DDB…lăsați că au fost ei tare buni. Ei s-au crezut mari și tari. Au crezut că dacă mă terorizează și să mă tot amenință, iar eu nu vorbesc prin presă, voi ceda”, și-a început discursul Șerdean.
„Umblau cu banii negri prin valize dacă nu îi lăsam să acceseze contul!”
În continuare, Dorin Șerdean a vorbit și despre binele pe care l-a făcut clubului, deși fusese umilit de reprezentanții DDB. „Eu am vrut să fac tot ce este mai bine pentru Dinamo, deși am fost umilit de unii de pe acolo. Dacă eu nu îmi dădeam acordul ca acest cont al clubului să fie accesat pentru unele plăți atunci, din februarie, Dinamo era falimentată. Rețineți ce vă spun.
Cei de prin DDB erau nevoiți să umble prin oraș cu valize cu bani ca să facă unele plăți și în mod sigur ajungeau și prin pușcărie.
Îi vedeați prin oraș cu banii în valize și prin pungi ca să plătească la negru, dar despre ce a făcut Șerdean pentru ei văd că nu spun nimic. Oricum lucrurile astea se vor clarifica cât de curând, iar acești indivizi vor răspunde în fața legii. M-au făcut pe mine și pe Cortacero în toate felurile, dar din cauza modului în care ei au gestionat clubul uitați unde s-a ajuns!”, a încheiat Șerdean.