De ce a murit Rapid. Fostul administrator acuză: „În 6 luni, patronul Moraru nu a băgat niciun leu în club. Efectiv, niciun ban! Trăiam de pe urma biletelor de meci și a Fan Shop-ului”

Redactor:
Matei Udrea
De ce a murit Rapid. Fostul administrator acuză:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Valerii Moraru, patronul Rapidului, are în totalitate pe conștiință moartea acestui club legendar de pe urma căruia a profitat, dar în care nu a investit niciun ban, împingându-l sistematic spre deznodământul de azi: excluderea din Liga 1, faliment și dispariție. Acestea sunt acuzațiile pe care Radu Birlică, ultimul administrator special al FC Rapid (succesorul său, Adrian Diaconescu, nu a apucat, practic, să-și exercite funcția pentru că s-a intrat în faliment), a ținut să le facă joi, prin intermediul ProSport, după anunțul LPF.


Radu Birlică a fost numit de Valerii Moraru administrator special la Rapid în decembrie 2015. Spune că ajunsese să se împrumute în nume personal pentru a avea bani ca să organizeze meciurile

Fostul conducător executiv al grupării din Giulești a precizat că prin această intervenție dorește ca suporterii să știe adevărul despre motivele pentru care Rapid a murit. „În perioada decembrie 2015 – mai 2016, interval în care am administrat Rapid, patronii nu au băgat în contul clubului niciun leu. Efectiv, niciun ban! N-au plătit niciun leu la stat, niciun salariu. Acesta este adevărul și lumea trebuie să știe. Ne-am autofinanțat din Fan Shop și din vânzările de bilete. Asta însemna că, datorită suporterilor, acopeream cam 20% din necesar. Aveam nevoie de circa 500.000 de lei pe lună și noi reușeam să obținem, din propriile încasări, în jurul a 100.000 de lei”, a descris Birlică, pe scurt, mandatul său în fruntea clubului din Giulești.

Presiuni pentru a nu se plăti taxele la stat

Radu Birlică a fost numit de familia Moraru administrator special al Rapidului în decembrie 2015. Relațiile s-au deteriorat în primăvară, după ce ProSport a publicat un document care atesta că Dinu Gheorghe a luat, în intervalul februarie 2011 – iunie 2012, patru avansuri în valoare totală de aproape 100.000 de euro din conturile clubului, dar nu a mai returnat niciodată banii.

În ziua în care publicația noastră a publicat actul, reporterii ProSport au luat legătura cu toate părțile implicate. Dinu Gheorghe (în acel moment director sportiv la Rapid) a negat vehement, spunând că e o minciună și o dezinformare. În schimb, administratorul judiciar Aurel Brihac și administratorul special Radu Birlică au confirmat că documentul există în contabilitatea clubului, unde Dinu Gheorghe figurează ca datornic. Surprinzător, patronul Valerii Moraru – teoretic, primul interesat să recupereze datoriile, pentru a îmbunătăți situația financiară disperată a echipei – a negat, spunând că e vorba de o confuzie. Acele avansuri nedecontate au fost trecute greșit în contabilitate, fiind vorba, de fapt, de prime de obiectiv, a explicat Valerii Moraru!


Fișa de cont din contabilitatea SC FC Rapid SA care atestă că Dinu Mihail Gheorghe, alias „Vamă”, a ridicat din contul clubului 420.880 de lei pe care nu i-a mai restituit niciodată. În acest moment, Dinu Gheorghe – care nu recunoaște datoriile – este executat silit

ProSport a verificat afirmațiile patronului și a descoperit că în 2009-2010 (sezonul pentru care Dinu Gheorghe ar fi încasat primele avansuri în contul primei de performanță) Rapid a ratat toate obiectivele: locul 7 în campionat, eliminată în „optimile” Cupei, necalificată în cupele europene. Cu încă un sezon înainte, Dinu Gheorghe activase la FC Brașov.

Valerii Moraru a intrat, în acel moment, în conflict deschis cu Radu Birlică, administratorul pe care chiar el îl numise în funcție, reproșându-i că nu a mințit atunci când a fost întrebat de ProSport despre datoria lui Gheorghe. Ulterior, tensiunile au escaladat. Birlică a mărturisit că se fac mari presiuni asupra sa ca să nu plătească impozitele la stat. Administratorul a demisionat la mijlocul lunii mai, acuzând că nu mai suportă teroarea în care e ținut de patronii basarabeni și avertizând că Rapid va da faliment dacă nu se întâmplă o minune. Violeta Moraru a dezmințit totul într-un interviu acordat ProSport. Soția patronului a dat asigurări că Rapid nu e în pericol de faliment și l-a acuzat pe Birlică de furt din mâncarea echipei, că e escroc și hoț.

„Toate acțiunile întreprinse de soții Moraru au fost ca să distrugă acest club”

Radu Birlică spune acum, după decesul de facto al clubului, că ar fi necesară o anchetă: „Îmi pare foarte rău de Rapid, de istoria clubului și de suporterii care au fost tot timpul lângă echipă, de jucătorii care au promovat și de Dan Alexa. În schimb, mi-aș dori ca organele abilitate din România să se autosesizeze, iar persoanele vinovate de situația în care a ajuns Rapid să fie trase la răspundere. Aici mă refer la soții Moraru. Consider că vinovații principali de falimentul clubului sunt ultimii finanțatori, deoarece nu au făcut nimic ca să îndrepte situația, dimpotrivă, toate acțiunile întreprinse de ei au fost să distrugă acest club!”.

Acesta spune că patronii se prefăceau că plătesc facturile, pentru ca apoi să retragă banii din conturi, lăsându-i pe cei care furnizau serviciile cu buzele umflate: „Minciunile, dezinformarea sistematică a suporterilor, zi de zi, practicate de soții Moraru și de «prietenul Rapidului» (n.r. – Dinu Gheorghe), lipsa unui management fiabil, lipsa cash-flow-ului, toate au dus la acest deznodământ tragic. Plățile pe care spun că le-au făcut… Nu știu unde le-au făcut, dacă le-au făcut, cum le-au făcut, pentru că nu au fost recunoscute nici de mine, nici de administratorul judiciar numit de judecător. Am avut de-a face cu un fenomen aparte la Rapid. Sunt foarte multe OP-uri (n.r. – Ordine de Plată) care sunt oprite după ce le-au dat. Adică spuneau că dau drumul banilor, trimiteau OP-ul, apoi retrăgeau banii din bancă”. 

Dansul amăgirilor. În timp ce suporterilor li se spunea că totul e în regulă, clubul se dezintegra

Tribunalul București a pronunțat falimentul Rapidului pe 13 iunie, după un an de amânări și păsuiri. Valerii Moraru a preluat clubul pe 25 iulie 2014, într-un moment în care Rapid avea datorii de circa 2,2 milioane de euro. În momentul sentinței de faliment, pe 13 iunie 2016, datoriile urcaseră la 4,5 milioane de euro. Din august 2015, clubul nu a mai plătit niciun ban către bugetul de stat, restanțele la ANAF urcând la peste 10 milioane de lei. Jucătorii care au realizat promovarea în acest sezon nu au fost plătiți în returul campionatului. Din cauza datoriilor, baza de pregătire de la Pro Rapid a fost deconectată de la utilități.

În ultima lună, în timp ce clubul se cufunda tot mai tare în datorii, iar falimentul devenea iminent, patronul Moraru și Dinu Gheorghe continuau să dea asigurări că totul e OK. Pe parcursul ultimelor săptămâni, suporterii au fost alimentați sistematic cu diverse informații dădătoare de speranțe: antrenorul Dan Alexa și-a prelungit contractul, s-au semnat angajamente cu diverși jucători de valoare, s-au găsit surse de finanțare, patronul vinde niște fabrici de îmbuteliere a apei și plătește datoriile etc, etc, etc. Niciuna dintre promisiuni nu s-a adeverit.


Pentru a liniști suporterii, Dinu Gheorghe (dreapta) l-a rugat pe Dan Alexa să simuleze semnarea unui contract, poza fiind publicată în ziua când s-a anunțat falimentul. ProSport a aflat ulterior, de la administratorul judiciar, că de fapt nu exista niciun contract

Cazul așa-zisului contract semnat de Dan Alexa este emblematic. Dinu Gheorghe și antrenorul au făcut o poză în care semnau o foaie și apoi, pe contul de Facebook al clubului, au publicat-o ca fiind dovada că s-a semnat prelungirea contractului chiar în ziua în care ProSport a dezvăluit că s-a pronunțat falimentul, pe 14 iunie. Contactat de reporterul ProSport, administratorul judiciar Aurel Brihac, singurul autorizat de instanță să aprobe documente la Rapid, a spus că el nu a avizat niciun contract și că, oricum, Dinu Gheorghe nu avea nicio calitate să semneze ceva în numele clubului! În toată această perioadă, Dan Alexa a acceptat să antreneze echipa gratuit și fără să aibă un angajament cu clubul, din devotament față de Rapid.

Ovidiu Nahoi, reprezentant al Clubului Aristocratic Rapid, a povestit pentru ProSport că și membrii acestui cerc au fost, de asemenea, asigurați permanent de Valerii Moraru că nu există pericolul falimentului.

Ultimul exemplu de informație fără niciun fundament real a fost cea pe care Valerii Moraru a făcut-o în fața suporterilor duminică seara. Acesta i-a asigurat că s-au semnat contracte cu 14 fotbaliști și că, până la startul campionatului, lotul va fi complet. Din nou, lichidatorul judiciar a lămurit repede lucrurile, precizând că nu e nimic adevărat, în contul clubului sunt zero lei și că echipa nu mai există, practic.


Dan Alexa și fotbaliștii Rapidului au jucat și promovat pe burta goală, cu promisiunea, din partea patronului Moraru și a directorului sportiv Gheorghe, că-și vor primi restanțele din drepturile TV. Banii n-au venit niciodată

Epilogul s-a consemnat joi, 21 iulie. Secretarul general al LPF, Justin Ștefan, a sintetizat într-o singură frază situația reală a unuia dintre cele mai importante cluburi din România: „Rapid, la această oră, este în faliment, nu poate angaja jucători, antrenori, nu poate face nimic. Și în situația în care s-ar dispune suspendarea falimentului, Rapid tot nu ar putea evolua în Liga 1. Chiar dacă pe terenul de joc formația din Giulești și-a câștigat dreptul de a participa în Liga 1, din păcate din punct de vedere juridic nu vor putea participa. ACS Poli Timișoara va evolua în Liga 1 în locul Rapidului”.

 

 

 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a…
×