Adevăratul motiv pentru care miliardarul Ion Țiriac a refuzat să devină patron la Dinamo București, deși mulți spuneau că acest lucru este inevitabil.
Dumitru Dragomir a spus că miliardarul Ion Țiriac nu a vrut să devină patron la Dinamo București pentru că nu voia să fie înjurat de suporteri.
Mult timp s-a spus că miliardarul Ion Țiriac va deveni patron la Dinamo București, mai ales că acesta a spus că ar fi dispus să investească la echipa alb-roșie, dacă se va implica și Mircea Lucescu. Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a spus motivul pentru care Țiriac nu a mai investit la Dinamo.
„Părerea mea este că nu i-a plăcut atmosfera de la fotbal. Pe Țiriac nu poți să îl huidui, mă mir cum au rezistat Șucu și nevasta lui. Am prevăzut că și echipa va cădea, după ce a plecat Bocciu a rămas o facțiune care l-a tot înjurat.
Băi, țineți de Șucu, Becali, Neluțu Varga și Rotaru că ăștia țin fotbalul. Exemple sunt și primarii de la Galați, Cluj, Voluntari și Chiajna. Și cel de la Pitești bagă bani acum. Să nu mai dați în Dică, pentru că nu are nicio vină. Nici el și nici Coman”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.
Recent, omul de afaceri Ion Țiriac a spus că ar investi într-o echipă de fotbal din România numai dacă ar fi vorba despre una de juniori sau din liga 3, ca să fie numai jucători mai mici de 17 ani.
„E greu de făcut echipă, cu bani o să facă echipa bunicică. Părerea mea este că Țiriac nu a suportat atmosfera de la fotbal. Nu poți să îl huidui, este omul care ne-a demonstrat că din sportiv poți să ajungi miliardar. A fost om serios, nu a avut procese. Dacă nu îi lauzi pe oamenii serioși, pe cine să mai lauzi?!”, s-a întrebat primul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal.
Chiar dacă nu investește la Dinamo, Ion Țiriac găsește alte întrebuințări miliardelor pe care le are. El organizează multe turnee ITF în România, grupate sub denumirea „Romanian Tennis Series”, dar și Țiriac Foundation Trophy, turneu de categorie 125 WTA.
În plus, miliardarul a decis să premieze toți olimpicii români de la Paris cu câte o mașină personalizată. A oferit 22 de autoturisme, unul ajungând și la gimnasta Sabrina Voinea, chiar dacă aceasta nu a urcat pe podium la Jocurile Olimpice care au avut loc în capitala Franței.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER