ProSport a aflat motivul pentru care Universitatea Craiova nu îi dă afară pe Alex Crețu și Ionuț Vînă, jucătorii aduși în vară de la FCSB.
Universitatea Craiova a încheiat anul 2021 pe locul 5 în clasament, la egalitate cu Rapid și Farul Constanța, iar oficialii grupării din Bănie au pregătit deja lista neagră.
Antoine Conte (28 de ani), Ștefan Vlădoiu (22 de ani), Mihai Bălașa (26 de ani), Alexandru Mateiu (32 de ani), Matteo Fedele (29 de ani), Antoni Ivanov (26 de ani), Dan Nistor (33 de ani), Mirko Pigliacelli (28 de ani), Marius Constantin (37 de ani) și Mihai Căpățână sunt pe lista plecărilor de la Universitatea Craiova, în timp ce Ante Roguljic (25 de ani) și Lyes Houri (25 de ani) trebuie să demonstreze până în primăvara pentru ca Mihai Rotaru să activeze clauzele de cumpărare.
Alți doi jucători care nu au dat randamentul așteptat la Universitatea Craiova sunt Alex Crețu și Ionuț Vînă, dar situația acestora este cu totul diferită față de cea a fotbaliștilor enumerați mai sus. Cu toate că în presă s-a vehiculat că aceștia ar urma să părăsească echipa în iarnă, ProSport a aflat că ei vor fi păstrați în lot cel puțin până la vară.
Dacă Mihai Rotaru ar fi decis să rezilieze contractul cu cei doi jucători aduși de la FCSB, nici Crețu, nici Vînă n-ar mai putea semna cu altă echipă în acest sezon deoarece au evoluat deja pentru două formații.
Cei doi fotbaliști care au ajuns la Universitatea Craiova în vară au posibilitatea să plece de la gruparea din Bănie doar dacă vor primi o ofertă din Asia, acolo unde sezonul începe în ianuarie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER