De ce nu joacă Ioniță. Petrescu explică motivele pentru care omul adus la CFR cu un milion de euro face banca în Gruia
Transferat la CFR Cluj la începutul acestui an, Alex Ioniță a bifat doar două meciuri din postura de titular pentru feroviari. După meciul de pe Arena Națională cu FCSB, antrenorul clujenilor, Dan Petrescu, a lămurit situația mijlocașului de 23 de ani, care nu a bifat niciun minut în derby-ul campionatului.
„Ioniță a venit nepregătit la CFR. Este un jucător bun, dar acum nu se află în cea mai bună formă fizica. O să vină și vremea lui să joace titular. Mai mult ca sigur, din sezonul viitor o să fie în primul 11. Acum nu are loc în echipa. Am vrut sa-l bag și acum, cu FCSB, dar am dat gol și m-am razgandit. O să mă gândesc să văd dacă-l voi băga în ultimele 3 meciuri. Trebuie sa se pregăteasca foarte bine pentru a putea să emită pretenții de titular”, a declarat „Bursucul”.
Alex Ioniță a fost transferat de la Astra la CFR Cluj, contra sumei de 1 milion de euro. În tricoul formației din Gruia, Ioniță a înscris o singură dată și a bifat o pasă decisivă.
Articol scris de Daniel Anghel