De ce nu vrea Gică Hagi să mai fie numit Rege: „Ăia au cravată, papioane, eu sunt în trening”. Proiectul de la Farul, deficitul de buget din fiecare an și cum a ajuns să muncească pentru 27 de titluri cu 500 de euro în 14 ani | SPECIAL

  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Hagi a povestit cum decurg, de fapt, lucrurile la Farul, clubul din România care investește cei mai mulți bani într-o Academie. Fostul mare internațional român a subliniat că salariul său este unul ridicol (500 de euro) de când a dat startul unui proiect unic în România.

27 de titluri cu un salariu de 500 de euro! Cum arată modelul lui Gică Hagi: „Nu vreau să fiu patron!”

Gică Hagi a subliniat că banii fac diferența și în fotbal și a dat de înțeles că, mai ales în privința Academiei, s-au reușit adevărate minuni în ultimii 14 ani.

În conferința de presă pe care a ținut-o sâmbătă, Hagi a precizat și că poate lăsa „locul altuia” la un moment dat.

„Îmi place partea tehnică și nu mă simt patron. Eu doar am investit la Farul, așa m-a dus drumul. Nu vreau să fiu patron, dar s-a întâmplat. Un lucru am iubit: să joc fotbal și să antrenez. Eu muncesc de 14 ani cu 500 de euro salariu. Fac muncă, eu chiar am produs multe. Gratis! Am luat acțiuni doar dacă clubul a ieșit pe profit.

Echipa a făcut ceva incredibil, avem cea mai bună Academie din țară, avem 27 de titluri. Cu aia ne mândrim, am investit cei mai mulți bani. Cel mai mare buget! Îți trebuie bani, altfel orice viziune cade. Farul, prin subsemnatul care aprobă, lucrează cu deficit de buget în fiecare an. În șase ani la Federație suntem cei mai buni.

Clubul nu are datorii la nimeni. Eu cred în Farul și de aceea am investit. Eu cred că Farul va deveni mare, deja am accelerat cu doi ani și i-am distrus pe toți. I-am rupt anul trecut. Am făcut ceva fantastic, noi am fost inspirați. Poate acum nu o să lucrăm așa de bine și pot să las locul altuia. Cu toții putem fi înlocuiți. Există ziua în care pleci. Eu sunt făcut din muncă”, a afirmat Gică Hagi.

Giovanni Becali: „Fără banii de la Galatasaray, Hagi nu avea forța să deschidă Academia!”

Giovanni Becali a dezvăluit cum a apărut celebra Academie de la Ovidiu: banii câștigați în Turcia l-au ajutat pe Gică Hagi să construiască un proiect unic pentru fotbalul românesc.

„I-am pus lui Hagi două milioane de dolari primă de cupă europeană. A câștigat două cupe, a luat patru milioane. Nu mai spun de prime de joc, de campionate și așa mai departe. Cu banii ăia a deschis academia. Fără banii de la Galatasaray, Hagi nu avea forța să deschidă academia. patru milioane pe an era salariul, în total. A luat, în total, peste 30 de milioane de dolari, stai liniștit”, a spus recent Giovanni Becali.

Fotbaliștii Academiei Hagi au dat 15 goluri într-o singură zi! Victorii la scor pentru Farul U17, Farul U16 și Farul U15

Academia lui Gică Hagi este pe drumul cel bun, din moment ce juniorii au avut o zi excepțională, reușind victorii categorice în amicalele de sâmbătă.

  • Farul U17 – Viitorul Hârșova (Liga IV) 6-1 (4-0)
  • Au marcat: Ricardo Căldăraru 5, Eric Somandru 13, 35, 62, Cristian Sima 38, Andreas Birbic 67 / ’48.
  • Farul U17 (antrenor Dan Ochia): Frățilă (61 Șonel) – Munteanu (61 Somandru), Căldăraru, Coman (46 Avramescu), Rîpeanu – Nechifor (67 Coman), Marchidan, Birbic – Sima (46 Berchez), Somandru (46 Manea), Păun.

S-au jucat 2 Reprize x 45 Minute.

  • Farul U16 – Phoenix Târgoviște U16 9-0 (6-0)
  • Au marcat: Ianis Man 1, 39, 87, Răzvan Marincean 4, 25, David Pătru 26, 37, 53, Ianis Spînu 72.
  • Farul U16 (antrenor Liviu Ștefan): Șonel – Bituleanu (46 Ceucă), Popescu (65 Bituleanu), Dragomir, Tînjală (46 Nițu) – Tameș, Gheorghe, Popeșteanu (65 Man) – Man (46 Spînu), Pătru (61 Răducanu), Marincean.

S-au jucat 2 Reprize x 45 Minute.

  • CFR Constanța U17 – Farul U15 1-3 (1-1)
  • Au marcat: ’29 / Alexandru Goncear 19, George Șifiringă 60, Cosmin Mihai 70.
  • Farul U15 (antrenor Marius Axinciuc): Munteanu (41 Taș Baran) – Apetroaei, Plugaru, Budescu (41 Carabaș), Pambuca – Sanda (41 Racoviță), Seceleanu, Iordache (41 Șifiringă; 60 Mihăilă) – Goncear, Mihai, Telehoi (60 Avram).

S-au jucat 2 Reprize x 40 Minute.

Foto: academiahagi.ro

Gică Hagi a tras concluzia: „Nu-mi place să-mi spuneți Rege! Ei au cravată și papioane!”

Considerat „Regele” fotbalului românesc, după ce a fost liderul „Generației de Aur” și a impresionat mai ales la Campionatul Mondial din 1994, Hagi nu mai vrea să i se spună așa.

Antrenorul și finanțatorul Farului nu se consideră nici acum un adevărat conducător, ci doar omul care coordonează partea tehnică la Ovidiu.

„Nu-mi place să-mi spuneți Rege: regii au cravată, papioane, iar eu sunt pe teren, în trening. Partea de conducător nu este a mea, dar cred că am făcut destul de bine și asta. Un club stabil, ce o fi de acum vom vedea. Depinde de ce se întâmplă în fotbalul românesc. Muncim pentru România să producem jucători, să facem performanțe”, a spus Gică Hagi.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei. Să se apuce de scris poveşti”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de Ministrul Sănătății
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Ordin UE. Mașinile pe benzină și motorină se taxează extra. Intră în vigoare din 10 decembrie
Ordin UE. Mașinile pe benzină și motorină se taxează extra. Intră în vigoare din 10 decembrie
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×