Poveste savuroasă cu Cristi Borcea! S-a aflat de ce fostul acționar dinamovist a pus „în cui” ghetele de fotbal: „Atunci s-a dus la butelii”
Cristi Borcea este un prosper om de afaceri și nu mai vrea să audă de fotbal. Dumitru Dragomir l-a dat de gol și a dezvăluit că fostul acționar dinamovist a câștigat 70 de milioane de euro doar în anii în care a fost în pușcărie. Puțini își mai aduc aminte de faptul că Borcea a și jucat fotbal. S-a lăsat pentru că era prea mult de muncă, iar Florin Răducioiu a avut și el „un rol” în această poveste.
Cristi Borcea a jucat fotbal la juniorii lui Dinamo, Victoria București și Automatica Moreni. Emil Ursu, antrenorul echipei secunde a clubului din „Ștefan cel Mare” îi știe toată povestea. A fost martor și la momentul în care „spartanul-șef” a decis să abandoneze.
„L-am adus de la Progresul la Victoria, era cu Liviu Ciobotariu în grupă, parcă. Nu era rău ca fundaș central. Dar în momentul în care juca împotriva lui Răducioiu, nu-i vedea decât spatele.
Ulterior, i-am dus pe el și pe fratele meu la Moreni, unde antrenor era Victor Nunweiller. Făcea numai alergări. Atunci s-a dus la butelii și a zis: «Nu-mi mai trebuie fotbal!»”, a declarat Ursu la GSP.ro.
Cristi Borcea nu mai vrea să audă de fotbal
Cristi Borcea s-a retras de la Dinamo în anul 2010 și nu mai vrea să audă de fotbal. Afacerile îi merg bine și a câștigat multe milioane de euro în ultimii ani. A apărut destul des la televizor ca să spună că nu are nicio legătura cu Pablo Cortacero și cu spaniolii care conduc acum gruparea din „Ștefan cel Mare”.
„Eu n-am nicio treabă, nicio legătură. Patrick poate să meargă, eu sunt la cetate la Craiova cu Gigi Nețoiu, la agricultură. Patrick e tânăr, a moștenit microbul. Am luat atâtea trofee, câte n-au fost nici pe vremea lui Ceaușescu. E o durere dublă pentru mine! Am condus Dinamo, dar am fost și în galerie, de la 9 ani.
În 1995, Dinamo era aproape de desființare, dacă nu venea Cornel Dinu. Acum este o situație care nu mai poate fi salvată nimeni. Singura soluție este să se facă un stadion și să pornească de jos. Nimeni nu mai riscă, nici dacă are 500 de milioane de euro. Nu mai bagă nimeni nici 10 milioane de euro. E faliment, străinii au venit pentru bani.
Am spus-o: Dinamo, fără stadion, n-are niciun viitor! Dinamo este în moarte clinică de trei, patru ani. Într-o lună de zile i se ia oxigenul, nu va mai fi nimeni la club. Asta e părerea mea! Craiova a devenit puternică având un stadion nou. Este cea mai grea perioadă din istoria lui Dinamo”, a spus Cristi Borcea, acum câteva zile, la Digi Sport.