Marcel Pușcaș a scris cartea „Fotbalul în cârje”, în care dezvăluie povești palpitante și inedite, volum apărut în 2020. Pentru acest an, fostul oficial al FRF a trimis la tipar o nouă lucrare intitulată „Cum să devii fotbalist”.
Este omul – orchestră din fotbalul românesc pentru că este singurul care a avut, de-a lungul timpului, mai multe meserii din același domeniu: fotbalist, antrenor, conducător, investitor, impresar și jurnalist.
„M-am apucat de ea acum 7 ani, am scris câteva zeci de pagini, le-am rupt, le-am luat de la capăt… Era în perioada în care urmau alegerile la FRF. Nu știam ce să fac! Cartea este o sinteză a 50 de ani în fotbal, scrisă în două luni în plină pandemie. Este vorba despre persoana mea, dar nu mă refer doar la omul Marcel Pușcaș”, a sintetizat omul de fotbal prima carte apărută pe piață.
Despre noua lucrare, Marcel Pușcaș a dat detalii pe contul său de Facebook.
CUM DEVII FOTBALIST!
Azi am terminat cea de-a doua carte. Se numește, CUM DEVII FOTBALIST! Mă adresez copiilor, tinerilor, între 7-21 de ani, părinților și parțial antrenorilor. Veți găsi răspunsuri, Voi, părinții, și tu Gigel, la toate întrebările inerente în devenirea ca fotbalist. Mi s-a spus că poate fi o carte de examen de doctorat în fotbal. Nu mă interesează.
Mă interesează să nu lipsească din biblioteca nici unui tânăr care vrea să devină fotbalist și a nici unui părinte care-l dorește pe Gigel, dacă nu Messi, măcar Alibec.
Azi a fost trimisă la tehnoredactare. Va apărea la 1 Martie!
CUM DEVII FOTBALIST! Azi am terminat cea de-a doua carte. Se numește, CUM DEVII FOTBALIST! Mă adresez copiilor,… Publicată de Marcel Pușcaș pe Joi, 7 ianuarie 2021
Azi am terminat cea de-a doua carte. Se numește, CUM DEVII FOTBALIST! Mă adresez copiilor,…
Publicată de Marcel Pușcaș pe Joi, 7 ianuarie 2021
Născut la Oradea, în 12 octombrie 1960, Marcel Puşcaş a început fotbalul la clubul Crişul Oradea, debutând în Liga I în anul 1978 la FC Bihor. De-a lungul carierei sale de fotbalist, a mai evoluat ulterior la formaţiile Steaua Bucureşti, Rapid Bucureşti, CS Târgovişte, Steaua Mizil.
Cele mai mari satisfacţii le-a cunoscut la Steaua, echipă cu care a câştigat un titlu naţional şi o Cupă a României în sezonul 1984-1985.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER