Ianis Stoica, în vârstă de 14 ani, a debutat pentru FCSB în meciul de Cupa României cu Sănătatea Cluj. Fiul lui Pompiliu Stoica a marcat golul de 6-1, după o ratare a lui William De Amorim. La finalul jocului, tânărul mijlocaș a spus că este un moment extrem de important pentru el și că ar putea chiar să scrie o carte despre acest joc, care i-a marcat cariera.
„Acest gol a venit în urma muncii mele. De opt ani, zi de zi, muncesc. Am unu sau chiar două antrenamente pe zi. Fotbalul este pe primul plan. Tatăl meu mi-a explicat că este foarte greu să porți tricoul Stelei. Mai ales când la antrenamente când vin la tine Budescu sau Alibec și îți zic >.
Am aflat de duminică că voi fi în lot. Asta mi-a dat încredere. M-am gândit că voi juca cinci minute. Am stat să mă gândesc non-stop la aceste cinci minute, la fiecare secunde. Aș putea scrie o carte despre acest joc. Cred că sunt mai tehnic decât tatăl meu. El era mai puternic în joc. Mi s-au înmuiat picoarele de când am auzit > și am fost trimis la încălzire.”
Ianis Stoica l-a înlocuit pe Cătălin Golofca în minutul 60. Înainte de a puncta pentru 6-1, în minutul 90, puștiul Stoica l-a angajat ideal pe De Amorim în fața porții, dar brazilianul a reluat milimetric pe lângă poartă. Vicecampioana s-a calificat în optimile Cupei, unde au mai ajuns U Cluj, CS Mioveni, CSM Poli Iași, Viitorul, CS U Craiova, Hermannstadt, Astra Giurgiu, Juventus București, Unirea Slobozia, Chindia Târgoviște și CS Afumați.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER