De vorbă cu Pălărierul cel nebun, Iepurele de mai și Bursucul adormit. Câteva observații despre Burleanu și toți oamenii săi

Există o senzație acută de gol atunci când te atingi azi de FRF. O senzație de ambalaj cu fundă în care nu este nimic. Că ai de-a face cu niște forme fără fond. Că niște entități ciudate au uzurpat personalitatea și mintea oamenilor de la Casa Fotbalului, pe care le păpușează aberant. De aici interacțiuni absurde, de Alice nimerită la masă cu Iepurele de mai, Pălărierul cel nebun și Bursucul adormit. Dar e doar o senzație. Oamenii ăștia mimează doar absurdul, ca să le meargă bine. Când au interesul, știu foarte clar ce și cum să discute.

„Federația Română de Fotbal desfășoară, în parteneriat cu diverse organizații ale societății civile, activități în scopul îndeplinirii obiectivelor asumate prin strategia antidiscriminare, un document realizat și adoptat în colaborare cu organizații de prestigiu și autorități publice competente, bazat pe valori puternice și orientat spre măsuri afirmative de combatere a discriminării, a rasismului, a discursului instigator la ură, a oricărei forme de impietare a bucuriei, pe care fotbalul o aduce practicanților și spectatorilor acestuia deopotrivă.” Aceasta este prima propoziție a răspunsului primit de la Florin Șari, director cu programele sociale de la FRF, la întrebările concrete pe care i le trimisesem lui Răzvan Burleanu după incidentele din 18 martie, de la turneul antidiscriminare organizat de federație la Buftea, pentru copiii defavorizați. Subiectul îl puteți citi aici.

Așadar, la chestiuni precum nepotrivirea dintre comunicatele la superlativ și informațiile de pe teren privind insulte rasiste aduse copiilor, condițiile proaste asigurate acestora și banii pe care-i primește federația pentru astfel de acțiuni, directorul FRF a răspuns după cum vedeți mai sus.

Colegul Cristian Scutariu spune că a renunțat demult la pretenția unui dialog civilizat și inteligibil cu cei de la federație. Personal, cred că oamenii de acolo asta și vor. Până la urmă, și comunicatele de PR de azi, și limba de frasin a activiștilor de pe vremuri au același scop: să sufoce dialogul sub aparența comunicării.

Nu vă voi plictisi: pe tot parcursul documentării în cazul scandalului de la turneul „Nu violență! Nu rasism!”, desfășurat de FRF și de Fundația Policy Center pe 18 martie, la Buftea, cel mai deranjant a fost sentimentul că responsabilii sunt obsedați doar de limitarea „daunelor de imagine”. Pentru ei, grav a fost că „s-a aflat” și nu că „s-a întâmplat”.

Dialogul cu omul președintelui FRF a fost ca un dans cu șerpii. Nu înșir aici toate câte s-au vorbit, dar este îndeajuns să vă spun că rar mi-a fost dat, de-a lungul timpului, să aud un număr atât de mare de dezinformări pe unitatea de timp.

Sursele ProSport spun că, imediat după ce la federație și la Fundația Policy Center s-a aflat că „știu ăștia de la presă”, s-a încercat „astuparea găurilor”. S-au făcut cercetări: ce și cât știe reporterul din cele petrecute la Buftea, dacă are poze și filme de la întâmplări, dacă și ce anume a vorbit cu copiii. Bonus, dacă nu cumva a discutat cu copii instituționalizați și dacă are acordul părinților – asta, pentru un posibil contraatac juridic. Măcar jumătate din acest interes, dacă ar fi fost investit în competiția propriu-zisă, probabil că subiectul n-ar mai fi existat acum.

Așadar, până la urmă, întrebările neesențiale au fost lăsate pe seama presei: au fost insultați copiii?, cine și de ce a uitat să organizeze turneul?, cine răspunde pentru transformarea competiției într-o șușă?, de ce zeci de copii s-au schimbat, la final, afară, în frig?

Toate astea sunt, pentru organizatori, aspecte secundare.

N-ar mai fi multe de spus. Federația a omis, în răspunsul trimis ProSport, să răspundă la întrebarea dacă și câți bani din fonduri europene și/sau guvernamentale primește pentru astfel de acțiuni. Pe cei de la Fundația Policy Center nici măcar n-am apucat să-i întrebăm: au evitat dialogul.

În loc de încheiere, o idee din discuția cu Viorel Krauss junior, patronul minusculei grupări care a câștigat turneul de la Buftea. În București, oraș cu cluburi, federații, asociații și fundații care mai de care mai private, independente și neguvernamentale, cu bugete de milioane – unele, chiar zeci de milioane! – de euro pe an, singurul care are un program de fotbal social, dedicat în totalitate copiilor nevoiași, este VK Soccer, un club de amatori din Liga 5.