Etapa a IV-a a Ligii I Betano se va încheia cu partida Dinamo – Viitorul, care se va disputa luni, 13 august, de la ora 21:00. Gică Hagi a declarat în conferința de presă susținută înaintea meciului că se așteaptă la un duel frumos și a lăudat echipa pregătită de Florin Bratu.
„Va ieși un meci frumos. De când este Florin, Dinamo are un grup unit, are ritm și intensitate și joacă bine ofensiv. Dar și noi am făcut mereu meciuri bune cu Dinamo. Sper să prindem o zi bună, să facem un meci mare, să ne autodepășim, să fim la un nivel la înalt. Ca să scoatem un rezultat pozitiv, trebuie să marcăm. Este un meci important, jucăm împotriva unui club de tradiție. Respectăm Dinamo, dar nici prea mult respect nu e bun, pentru că vrem să câștigăm. Am ajuns la nivelul lor, să ne batem de la egal la egal”, a precizat Hagi.
La întâlnirea cu alb-roșii, Băluță și Voduț nu vor evolua, din cauza unor accidentări ușoare
Hagi a vorbit și despre prelungirea și mărirea contractelor lui Ianis Hagi, Tudor Băluță și Denis Drăguș: „Ei sunt primii trei, vor urma și alții. Clubul reacționează și îi răsplătește pe cei care fac performanță. Au avut o creștere extraordinară în ultima jumătate de an”.
În sezonul trecut, Viitorul și Dinamo s-au întâlnit de două ori, în sezonul regulat. În partida de la Ovidiu, constănțenii au pierdut cu 0-1, în timp ce, pe Ștefan cel Mare, s-au impus dramatic cu 4-0. Chițu, Țucudean, Eric de Oliveira și Vână au marcat pentru Viitorul.
În clasamentul actual al Ligii I Betano, cele două echipe au câte 4 puncte și ocupă locurile 7 și 8.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER