Decizia luată de LPF cu privire la programul play-off-ului din acest sezon din Superliga o enervează teribil pe FCSB!
Oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal vor să introducă o etapă intermediară, cu scopul de a încheia competiția mai repede înaintea Campionatului European.
Întrucât roș-albaștrii sunt, după ani întregi, favoriți la câștigarea marelui trofeu și vor pleca cu prima șansă în play-off, având un avans considerabil față de principalele urmăritoare, Meme Stoica a luat foc când a auzit dorința oficialilor LPF de a introduce o etapă intermediară, deoarece vrea ca fotbaliștii de la FCSB să beneficieze de odihnă suficientă între jocuri pentru a nu face pași greșiți.
Președintele Consiliului de Administrație al liderului din Superliga nu e deloc mulțumit, mai ales că reprezentanții lui FCSB s-au opus acestei variante.
„Astăzi am primit. Eu nu înțeleg de ce e o așa crasă lipsă de respect. Auzisem, pe surse, că se va introduce o etapă intermediară. L-am rugat pe Valeriu Argăseală să se intereseze. A sunat săptămâna trecută, am fost și eu de față. Am spus că nu se introduce.
Acum patru zile am primit o întrebare. Sunteți de acord să se introducă o etapă intermediară? Am zis nu! Nu e normal. Eu am făcut deja programul de pregătire estivală. Nu suntem de acord.
Azi m-au informat, încă nu e oficial, dar se va introduce etapă intermediară după etapa cu numărul 5. De ce ne-ați mai întrebat? Poate sunt unii care vor să meargă în vacanță mai repede. Etapele 5, 6 și 7 vor fi legate.
De ce să nu se introducă acum sau săptămâna trecută etapă? Edi a făcut discuția în decembrie și nu s-a făcut nimic. Pentru ce?! Dacă tot o ceri în decembrie, hai să ne așezăm la masă și să discutăm. Le plac vacanțele…”, a spus Mihai Stoica la orangesport.ro.
1. FCSB – 58 de puncte 2. Rapid – 48 de puncte 3. CFR Cluj – 48 de puncte 4. Universitatea Craiova – 42 de puncte 5. Farul Constanț – 41 de puncte 6. Hermannstadt – 37 de puncte 7. UTA – 37 de puncte 8. Petrolul – 35 de puncte 9. Universitatea Cluj – 35 de puncte 10. Sepsi – 34 de puncte 11. Oțelul – 32 de puncte 12. FC U Craiova – 30 de puncte 13. Poli Iaşi – 30 de puncte 14. FC Voluntari – 27 de puncte 15. Dinamo – 22 de puncte 16. FC Botoşani – 20 de puncte
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER