Decizia luată în Comisia Tehnică a FRF legată de Răzvan Lucescu şi Dan Petrescu, două nume de forță şi calibru pentru postul de selecționer al României! EXCLUSIV

foto montaj ProSport
Vezi galeria foto - 4 poze

Membrii Comisiei Tehnice au trecut pe o listă câte cinci nume cu posibili înlocuitori ai lui Edi Iordănescu. Selecționerul care a ajuns cu tricolorii în optimile EURO 2024 nu și-a mai prelungit contractul cu FRF.

Comisia Tehnică din cadrul FRF formată din următoarea componență: Mihai Stoichiță, Aurel Țicleanu, Lucian Burchel, Daniel Pancu, Lucian Sânmărtean, Massimo Pedrazzini, Dumitru Moraru, Marius Niculae, Miodrag Belodedici, Ion Geolgău, Dumitru Dumitriu, Rodion Cămătaru și Mihai Ianovschi s-a reunit miercuri, pentru a discuta despre cei cu care Răzvan Burleanu trebuie să înceapă negocierile pentru a stabili noul selecționer.

Care e decizia Comisiei Tehnice a FRF în privința lui Răzvan Lucescu sau Dan Petrescu

FRF nu va plăti nicio clauză de reziliere și caută ca următorul selecționer să fie liber de contract. ProSport a aflat că Mihai Stoichiță, 70 de ani, le-a explicat clar membrilor Comisiei Tehnice că la ședința respectivă nu se va vota sub nicio formă ordinea selecționerilor cu care președintele FRF, Răzvan Burleanu, va negocia pentru a-l înlocui pe Edi Iordănescu.

Acestora li s-a spus să nominalizeze fiecare pe câte o foaie cinci nume, urmând ca în cel mai scurt timp posibil, după ce Mihai Stochiță le va centraliza, să fie chemați pe rând la „Lippi” în birou și să-și susțină într-o discuție de 30 de minute argumentele pentru numele respective.

Însă, chiar dacă pe listele respective, conform informațiilor strânse de ProSport, au fost trecute și numele lui Răzvan Lucescu și Dan Petrescu, doi dintre antrenorii foarte buni români, totuși cei doi au șanse aproape nule să ocupe postul de selecționer al naționalei tricolore. Motivul? FRF nu dorește să plătească clauză de reziliere niciunui posibil selecționer, iar Răzvan Lucescu are o cluză de rupere a contractului cu PAOK în valoare de cinci milioane de euro.

La rândul său, Dan Petrescu are o clauză de reziliere a angajamentului cu CFR Cluj de 500.000 de euro, potrivit informațiilor noastre.

Însă, dacă unul dintre posibilii antrenori aflați sub contract cu echipele lor îi garantează lui Răzvan Burleanu că și-ar putea rezolva singur rezilierea contractului fără despăgubiri din partea FRF, atunci este o cu totul altă situație și tratativele pot începe. Însă, e greu de crezut că Răzvan Lucescu sau Dan Petrescu ar putea să își plătească din propriul buzunar astfel de sume pentru eliberarea de sub contract.

 

 

Publicat: 24 07. 2024, 19:00