Decizie radicală luată de Rădoi: „Nu mă mai întorc în România! Mi-e rușine de ce se întâmplă aici”
Mirel Rădoi se declară dezgustat de faptul că Gigi Becali a fost condamnat în dosarul „Valiza” și spune că e decis să uite de țara natală. Fostul internațional a anunțat că vrea să rămână în Emirate și după încheierea carierei și că nu mai poate fi convins să revină asupra deciziei.
„Fiindcă mi-e rușine de ce i s-a întâmplat nașului meu. De fapt, treaba asta mă face să nu mă mai întorc în România. Mi-am luat deja casă acolo, în Emirate, și o să rămân acolo, după ce îmi termin cariera.
Nu. România e o țară în care n-ai siguranță. Eu sunt și genul de om care vorbesc, atunci când am ceva de spus. Dacă o să supăr pe cineva cu influență politică, așa cum s-a întâmplat cu Gigi, și sunt trimis și eu la închisoare? Ce o să facă atunci familia mea? Nu e mai bine să stau departe de aici, liniștit, și să-mi văd de treabă?„, a declarat Mirel Rădoi pentru Adevărul.