O comisie a Ministerului Sănătății a cerut să fie excluse din competiție echipele de fotbal la care se descoperă cazuri de infecție cu noul coronavirus. Gigi Becali (61 de ani), patronul lui FCSB, a avut o reacție explozivă la auzirea acestei vești.
Latifundiarul din Pipera nu este de acord cu dorința Ministerului Sănătății și i se pare inadmisibil ca în România să se procedeze altfel decât în Europa.
„Du-te, bă, de-aici… Îl iei pe jucător și gata, așa e în toate țările… Cum să fie exclusă echipa din campionat? Cum să faci așa ceva? Ăștia nu gândesc cu capul, gândesc cu piciorul! Suntem pe câmp, suntem în junglă? Astea sunt… Gata, hai că vorbesc aiurea. Oamenii gândesc cu fundul și nu cu capul în țara mea! Normal că mă supăr. Oamenii n-au inteligență, minte, creier în cap. Normal că mă supăr! Auzi, cum să zici așa ceva? Peste tot în Europa e altfel, un jucător pozitiv e băgat în carantină. Cum sa excluzi echipa?! Cine a spus așa ceva? Nu cred așa, nu cred! Cine a spus așa ceva?”, a declarat Gigi Becali, pentru Sport.ro.
Gigi Becali (61 de ani), a anunțat că transferul lui Andrei Chindriș (21 de ani) la FCSB a căzut și va aduce în locul lui un tânăr jucător de la academie, Ovidiu Perianu (18 ani).
Acesta a dezvăluit și faptul că s-a folosit de problemele provocate de pandemia de coronavirus pentru a amâna plata transferului lui Adrian Petre de la Esbjerg.
„Habar nu am. Nu știu nimic de Gnohere. Acum mi s-a spus că și Petre se prezintă bine. Mi-a zis Meme că Petre e foarte bine. O să plătim pentru el și gata. Ne-am folosit și noi de coronavirus ca să dăm banii mai tarziu. Avem o problemă la fundașii centrali. Nu mai dau bani pe fotbaliști, la revedere cu Chindris. Acum îl am pe unu Perianu de o să fie forța naturii. Îl am și pe Niță care dă goluri la echipa mare. Acum fac și eu ca Hagi. Aduc jucători de 18, 19 ani. Nu mai dau bani pe jucatori”, a declarat Gigi Becali, pentru Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER