Marius Șumudică și-a uitat trecutul! Declarațiile revoltătoare la adresa FCSB-ului + Cum îl ironiza pe Meme Stoica. „I se spune Mimi sau Mița, nu știu de ce!”
Gigi Becali a dezvăluit că s-a înțeles cu Marius Șumudică pentru a prelua FCSB, lucru confirmat de antrenorul român pentru ProSport, dar cel din urmă și-a uitat trecutul anti-FCSB.
Marius Șumudică susținea pentru ProSport LIVE că are o ofertă pe masă de la FCSB, iar Gigi Becali a oferit detalii din înțelegerea cu antrenorul român, iar cei doi par să fi uitat declarațiile revoltătoare ale lui Șumi la adresa lui Meme Stoica și FCSB.
Marius Șumudică are o relație bună cu Gigi Becali, cel care îi este și vecin în Pipera, dar pe parcursul anilor antrenorul a fost într-un război cu Mihai Stoica, managerul general al formației roș-albastre. Mai mult, Șumi a transmis în nenumărate rânduri că nu ar semna cu FCSB.
Marius Șumudică, declarații revoltătoare la adresa FCSB-ului și a lui Meme Stoica
„Eu, indiferent dacă mă îmbrac pe întuneric nu-mi iau niciodată un tricou în dungi. El a avut, săracul, tricouri în dungi în ultima perioadă. Și chiar dacă se poartă alb și negru, nu se poartă în dungi, să fie atent. Eu îmi doresc să termin fotbalul și să nu fiu în dungi, atât îmi doresc să-i spun domnului Mihai Stoica. Mă voi întâlni cu el, sunt un tip care ține la glume. E adevărat că nu arăt foarte bine, am puțin bagaj, am lucrurile mai lungi, dar asta este nu mă supăr, nu trebuie să se supere nici ei.
Îmi pare bine că intrăm într-un astfel de război, mie-mi place să mă războiesc așa , am pornit unele războaie și sunt pregătit să le duc cu domnul MM sau Meme sau Mimi cum i s-a spus în ultimul timp. În ultimul timp i se spune Mimi sau Mița, nu știu de ce”, spunea Șumudică, în aprilie 2016, când antrena Astra.
Marius Șumudică ar fi mers la Dinamo, dar nu și la FCSB
În martie 2017, Marius Șumudică declara răspicat că nu va semna niciodată cu FCSB, dar recunoștea că are un respect mare pentru Gigi Becali. „Am mai spus-o, la Steaua (n.r – cu referire la echipa lui Gigi Becali, FCSB) nu voi ajunge niciodată, dar asta nu înseamnă că nu-l voi respecta pe patronul de acolo, care bagă bani în acest fotbal tot mai sărac din toate punctele de vedere”, spunea Șumudică, în martie 2017, la Sport Total FM.
La finalul anului 2017, Marius Șumudică dezvăluia că ar accepta o ofertă de la Dinamo, dar că niciodată nu ar pregăti-o pe FCSB. „Eu nu mă dezic de trecutul meu. Sunt rapidist şi am fost rapidist, nu o să merg la Steaua sau la FCSB. La Dinamo, da. De mine a depins să merg acolo, luam decizia şi mă puneau antrenor. Dar am continuat la Astra şi a fost o decizie bună pentru că în cele din urmă am ajuns în primăvara europeană”.
Marius Șumudică. „FCSB nu e rivala Rapidului, poate să se supere orricine!”
Mai mult, în iulie 2020, în perioada când se afla pe banca tehnică a celor de la Gazantep, Mairus Șumudică susținea că FCSB nu este rivala Rapidului și a explicat de ce. Pe antrenorul român l-a influențat faptul că fanii au ales să susțină CSA Steaua.
„Pentru mine FCSB nu e rivala Rapidului, poate să se supere oricine, rivalii Rapidului sunt cei de la Peluza Sud. Eu am o relație bună cu toată lumea de la FCSB, îi respect pe Gigi, pe MM, dar nu se pune problema să merg eu la FCSB. Am spus-o și o repet, dacă mă voi întoarce în țară, mă voi întoarce doar la Rapid București”, spunea Șumudică, la momentul respectiv.