Dedicație specială din partea oltenilor pentru cei care au „desființat” Știința!** Un alt fel de ‘Plugușor’ pentru Sandu, Dragomir și Pițurcă :)
Apropierea sărbătorilor de iarnă, au determinat mai multe cluburi să organizeze festivități de premiere pentru grupele de copii și juniori.
O astfel de festivitate a avut loc și la Craiova, acolo unde un „Moș Crăciun”, îmbrăcat în alb-albastru, a împărțit cadouri grupelor de copii de la CSJ Știința „U” Craiova, club care dădea Universitații grupele de copii și juniori.
La această festivitate a fost intonat și un altfel de „Plugușor”, cu dedicație specială pentru Mircea Sandu și Dumitru Dragomir.
„Aho, aho, copii și frați,
Voi suporteri, v-adunați
Lângă Bradul de Crăciun
Să avem un an mai bun!
Că în anul ce-a trecut
Numai rele am avut.
Pentru diavolii cei răi
Ia mai mânați, măi, măi, măi
Primul ne-a lovit în mir
Diavolul de Dragomir
Un oltean pârât în lume
Care face mereu spume
El e dracul cel spurcat
De când mă-sa l-a fătat
Un nenorocit el e
Ce s-a dus la LPF
Ca jigodie penală
Să distrugă tot în țară
Ă‚sta doar pe rău e pus
Trei echipe a distrus
Una e echipa noastră
Care răsărise-n glastră
Ce scotea în orice zi
Zeci de talentați copii
Din Craiova el i-a luat
Ca să-i scoată la mezat
Ne-a băgat pe toți în boală
Să-și mai ia un cazan cu smoală
Și s-a luat apoi la trântă
Cu Timișoara cea sfântă
Pe care a băgat-o-n B
Doar de-al dracu’ care e
Buhăit, plin de venin
L-au lovit și pe Dobrin.
Trei echipe a terminat
Dracul ăsta-mpielițat
Si dacă la ușa sa
DNA-ul va bătea
Bulbucatul ar fi vrut
Să distrugă și mai mult
Cu cătușe zăngănind
Ia să-i mai urăm un pic!
Fratele lui Dragomir
Scaraotchi din clondir
Este unul Sandu Mircea
Care s-a întors aicea
Dintre morți ca să mai facă
O prostie diavolească.
El Craiova a urât
De când mă-sa l-a făcut
Fotbalistul de un ban
Ne-a fost mereu un dușman
Și când moartea se-arătase
Cu Pițurcă șase-șase
S-a-nășțat pe metereze
Craiova s-o desființeze
Cu un pic de citostat
Ia mai puneți de-un urat!
Și la ceas de sărbătoare
Să le facem și-o urare
Lui Sandu și Dragomir:
Să mănânce numai știr
Precum porcii din coteț
Și să aibă părul creț
Doar pe limbă și în nas
Că atât le-a mai rămas!
Să le stea sarmaua-n gât
Să nu mai vorbească-atât
Și, dacă tot e urare,
Să le moară la intrare
Să se chinuiască frate
Doar tărându-se pe coate
Ca un șarpe blestemat
Că ei ne-au desființat!
Dar acum că s-a-nserat
Să mai punem de-un urat
Pentru diavolii ăștia trei
Ia mânați din zurgălăi!
Să auziți cum bat la ușe
Procurorii cu cătușe
Să vă facă la mâini bube
Când urcați cu toți în dube
Să vă duceți la Jilava
Să vă beți încet otrava
Să vă treacă de deochi
Doar cun un sobor de popi
Că-ați distrus dintr-o prostie
Chiar simbolul din Bănie.
Și ne trec acum fiorii
Căci uniți toți trădătorii
Ne-au înfipt cuțitu-n spate
Într-o zi și într-o noapte.
De asta merită acum
Să le arătăm un drum
Drumul către pușcărie
Solomon (n. r. primarul Craiovei) deja îl știe
Să se ducă braț la braț
Și în loc de un cârnat
Să mănânce un pulan
De la domnul gardian
Să vină la vorbitor
Doar un surd și cu un chior
Și să primiți la pachet
Doar pantofi fără șiret
S-aveți mersul legănat
Ca o damă din palat
Și de Paști să vă luați mielul
De unde-o vrea domn’ Mititelu.
De urat v-am mai ura
Însă vine DNA
Braț la braț ca să vă ia
Iar acum, chiar fără bani,
Noi vă zicem La mulți ani!
Și așa, ca o urare,
Să-i petreceți la răcoare„