Deian Sorescu, la un pas de un transfer bombă la Celtic Glasgow! Interviu pe zoom cu directorul tehnic și șeful scouterilor. Ce s-a întâmplat la câteva zile distanță! | EXCLUSIV

Deian Sorescu, la un pas de un transfer bombă la Celtic Glasgow! Interviu pe zoom cu directorul tehnic și șeful scouterilor. Ce s-a întâmplat la câteva zile distanță! | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deian Sorescu a fost la un pas de un transfer de senzație în Scoția, la Celtic Glasgow! Mutarea a picat însă după ce pe banca rivalei lui Rangers a ajuns antrenorul din prezent al echipei, Ange Postecoglou.

ProSport a aflat că directorul tehnic al lui Celtic și seful scouterilor clubului din Scoția au discutat pe zoom cu Sorescu. A fost un fel de interviu cu starul lui Dinamo, scoțienii chestionându-l pe internaționalul român și în privința vieții private.

Fotbalistul venit la Dinamo de la Timișoara „s-a stins” între timp. După înfrângerea cu Gaz Metan, scor 1-2, Mircea Rednic a pus tunurile pe câțiva jucători de ai săi, iar Deian Sorescu a fost printre aceștia. Extrema dinamovistă a fost schimbată încă de la pauză, după o evoluție palidă.

Deian Sorescu, la un pas de Celtic! Cum putea să ajungă rivalul lui Ianis Hagi

Deian Sorescu, jucătorul despre care ProSport a anunțat că a fost la un pas de bătaie cu Mircea Rednic, a început foarte bine sezonul 2021- 2022 și chiar a fost golgheterul Ligii 1 la un moment dat, dar lucrurile s-au schimbat total după ce oficialii lui Dinamo au refuzat să-l vândă în perioada de mercato din vară.

Una dintre echipele interesate cu adevărat de Sorescu a fost și Celtic, iar scoțienii chiar au discutat pe zoom cu fotbalistul promovat la naționala României de Mirel Rădoi.

Cei de la Celtic au fost pe punctul de a-i face o ofertă lui Dinamo pentru Sorescu, dar totul a picat, după ce pe bancă a venit australianul Postecoglou, care a avut o altă viziune.

Deian Sorescu a fost foarte aproape și de un transfer în Polonia, după ce Legia Varșovia a insistat pentru transferul jucătorului Dinamo.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×