Deian Sorescu a avut mai multe oferte în această vară, toate refuzate de Dinamo, și se pare că are în acest moment șanse mai mari să rămână decât să mai plece până la finalul anului, pentru că opțiunile sunt extrem de limitate.
Situația foarte grea pe care o traversează Dinamo i-a determinat pe „câini” să îl scoată la vânzare pe Deian Sorescu, singurul jucător din lot de pe urma căruia se poate obține o sumă de transfer. Internaționalul român a recunoscut în mai multe rânduri că i-ar plăcea să joace pentru o echipă cu obiective înalte, după ce în ultimii ani s-a luptat cu precădere pentru evitarea retrogradării.
Administratorul special Iuliu Mureșan a confirmat că fotbalistul nu mai are multe opțiuni în acest moment, deoarece perioada de transferuri s-a încheiat în multe campionate de pe continent.
Cel mai valoros fotbalist din lotul lui Dinamo, Deian Sorescu, a fost principalul artizan al celor două victorii obținute de bucureșteni în acest sezon. A marcat de trei ori în meciul cu FC Voluntari, 3-2, și de două ori cu Academica Clinceni, scor 3-1.
Administratorul special Iuliu Mureșan a spus de mai multe ori că o eventuală plecare a internaționalului român ar lăsa un gol serios în echipa lui Dario Bonetti, iar acum se pare că Deian Sorescu va continua în „Groapă” cel puțin până în iarnă.
„Avem foarte mare nevoie de el, nu ştiu dacă mai este posibilitatea să se transfere, pentru că au rămas foarte puţine campionate unde mai poţi să te transferi”, a declarat Iuliu Mureșan.
Printre formațiile care și l-au dori pe Deian Sorescu în această vară se numără și FCSB, a cărei ofertă a fost considerată, însă, prea mică de conducerea lui Dinamo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER