Denis Drăguș (20 de ani) a fost convocat de Mirel Rădoi la naționala U21 pentru partidele cu Ucraina și Irlanda de Nord, din cadrul preliminariilor Campionatului European din 2021. Atacantul a prins în această vară un transfer la Standard Liege, fosta echipă a lui Răzvan Marin, dar nu a prins foarte multe minute în tricoul echipei de pe locul secund din Belgia.
Internaționalul român are, în continuare, încrederea antrenorului Michel Preud’homme: „La început e mai greu, ce peste tot. Eu am vorbit şi cu antrenroul şi are încredere în mine, dar trebuie să mai aştept puţin, să muncesc în continuare ca să mă obişnuiesc cu tot ce înseamnă campionatul belgian. Uşor, uşor o să mi fac loc.
În mare sunt cam acelaşi stil de antrenamente.Tot pe posesie, pe jocuri foarte multe mult cu mingea, deci nu e foarte schimbat din punctul ăsta de vedere. Dar ca intensitate e un pic mai ridicat”, a spus jucătorul crescut de Viitorul, pentru Telekom Sport.
Ambele partide pe care le va juca România U21 se vor juca pe teren propriu. Pe 10 octombrie, tricolorii U21 vor juca la Ploiești cu Ucraina, iar pe 14 octombrie cu Irlanda de Nord la Voluntari, pe stadionul ”Anghel Iordănescu”.
LOTUL ROMÂNIEI U21 PENTRU MECIURILE CU UCRAINA ȘI IRLANDA DE NORD:
Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Cosmin Dur-Bozoancă (Universitatea Cluj)
Fundași: Andrei Rațiu (Villarreal / Spania), Radu Boboc (Viitorul Constanța), Andrei Chindriș (FC Botoșani), Denis Ciobotariu, Ricardo Grigore (ambii Dinamo), Alexandru Pașcanu (CFR Cluj), Mihai Velisar (Gaz Metan Mediaș)
Mijlocași: Tudor Băluță (Brighton / Anglia), Marius Marin (Pisa / Italia), Andrei Ciobanu (Viitorul Constanța), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Olimpiu Moruțan, Răzvan Oaidă, Dennis Man (toți FCSB), Mihai Neicuțescu (Dinamo), Valentin Mihăilă (Universitatea Craiova)
Atacanți: George Ganea (Viitorul Constanța), Adrian Petre (Esbjerg / Danemarca), Denis Drăguș (Standard Liege / Belgia)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER