Derapajul lui Gigi Becali (60 de ani) la adresa fotbalului feminin continuă să fie preluat de presa din străinătate. După ce a ajuns în CNN, patronului FCSB i-a fost dedicat un material special și în Marca, cel mai cunoscut ziar din Spania. Șocați de declarațiile latifundiarului din Pipera, spaniolii i-au dedicat un videoclip.
Becali a spus că femeile n-ar trebui să se joace fotbal și că dacă va fi forțat să-și facă echipă de fotbal feminim se va retrage din fotbal. Cei de la Marca au pornit pe străzile din Spania în alcătuirea unui reportaj și le-au întrebat pe femei ce părere au despre declarațiile omului cu banii de la FCSB.
Reacțiile au fost vehemente. „Vorbele astea sunt de neînțeles”, a spus una dintre intervievate. „Îmi pare rău că există oameni care gândesc așa”, a completat o alta. „Un misogin și un înapoiat! Este discriminare în stare pură!”, a încheiat o femeie. Becali va ajunge și la Comisia de Disciplină a FRF, care a deschis o anchetă după declarațiile sale.
„Eu am credința mea. Așa spun sfinții părinți. Ei spun de mine că sunt nebun, că n-am minte ca ei. Auzi, să facă femeia fotbal… Nu e părerea mea, așa spune Sfinta Scriptură. Asta spune Dumnezeu. Opinia mea despre femei o știți. Dacă vor să mă pună să am echipă feminină, mă retrag din fotbal. Cum adică să faci lucruri împotriva lui Dumnezeu? Am și eu păcatele mele. Dar lucruri nefirești nu fac, nu! Asta e aliniere la idelile lui Satan. Fetele să joace handbal, baschet. Cum să joace femeie fotbal? Nu e făcută pentru fotbal. Mădularele ei nu sunt făcute pentru fotbal. Femeia a fost făcută de Dumnezeu din bărbat, pentru bărbat”, au fost afirmațiile controversate ale lui Gigi Becali, preluate și de americanii de la CNN.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER