FCSB o întâlnește în etapa a treia din play-off pe rivala în fața căreia are un meci și în afara terenului. Universitatea Craiova a depus un memoriu la FRF împotriva clubului „roș-albastru”, pe care îl suspectează că ar fi făcut blat în runda precendetă, în victoria obținută în fața Astrei Giurgiu.
Finanțatorul Gigi Becali l-a împrumutat pe Ioan Niculae, patronul Astrei Giurgiu, chiar înaintea meciului Astra – FCSB, încheiat 0-2. Întrebat de această situație și de atmosfera de la echipă, antrenorul Mihai Teja a precizat că jucătorii nu sunt afectați de „jocurile psihologice” ale adversarilor din campionat.
„Sunt foarte buni psihologi, foarte bine a făcut (n.red. – memoriul despus de Craiova). Jucătorii sunt profesioniști, trebuie să intre pe teren, să dea totul să câștige meciurile, tot ce se întâmplă nu trebuie să îi afecteze pentru că au valoare. Toate jocurile psihologice nu cred că au vreo importanță, cred că sunt lucruri de alt domeniu, cancan, aici e fotbal, trebuie să intri, să joci, să te antrenezi și să joci mai bine.
(n.red. – deranjat că au fost acuzați de blat) Nu mă deranjează, atât timp cât băieții au intrat pe teren și și-au dat viața pe teren să câștige, nu mă deranjează„, a precizat Mihai Teja în conferința de presă susținută înaintea meciului cu Universitatea Craiova.
Duminică, 31 martie, de la ora 20:30, cele două rivale care se bat pentru titlul de campioană a Ligii 1 Betano se întâlnesc pe Arena Națională.
„Este un meci de play-off, important. Toate meciurile sunt importante. Dacă vrei să câștigi campionatul, trebuie să ai continuitate în rezultate, să câștigi toate meciurile. Totul depinde de băieți și de forma lor, dar eu sunt sigur vom avea o evoluție bună și vom câștiga.
Cred că FCSB a făcut meciuri nebune. Și cu Viitorul au fost multe ocazii, și cu U. Craiova a fost un meci frumos. Întâlnim o echipă care joacă, se bate la titlu. Este normal ca fiecare echipă să își dorească mai mult, să dea mai mult. Sunt meciuri frumoase, deschise„, a mai spus antrenorul FCSB-ului, Mihai Teja, care a precizat că are doar doi absenți, Mihai Bălașa accidentat, iar Stan, care s-a operat de menisc.
Referitor la titlu, tehnicianul „roș-albaștrilor” a declarat că nu vrea să vorbească deocamdată:
„Nu facem calcule, trebuie să vedem realitatea, după meci putem vorbi, nu înainte. După ce se întâmplă în meci vedem ce șanse mai sunt, dar mai sunt meciuri de jucat și mai sunt puncte de pus în joc„.
FCSB ocupă locul trei în clasamentul Ligii 1 Betano, cu 28 de puncte, în timp ce rivala de duminică seară este pe doi, cu 29 de puncte. Primul loc este ocupat de CFR Cluj, cu 33 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER