Derby-ul Steaua – Dinamo, vedetă în Franța în timpul Mondialului. Un film românesc realizat de Corneliu Porumboiu este atracție în Hexagon
În zilele în care tot Mapamondul este concentrat asupra evenimentelor de la Campionatul Mondial din Brazilia, atenția presei franceze a fost distrasă de un film românesc despre o parte din istoria fotbalului românesc în regimul comunist. Site-ul sofoot.fr a publicat un interviu cu regizorul român Corneliu Porumboiu, fiul fostului mare arbitru și patron al lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, despre cel mai recent film al acestuia, intitulat „Al doilea joc”.
Pelicula povestește dintr-o altă perspectivă istoria unui derby dintre Steaua și Dinamo (0-0), disputat în 1988, pe o ninsoare teribilă, care făcea ca jocul să fie imposibil de urmărit din fața televizoarelor, mai ales dacă acestea erau alb-negru. Corneliu Porumboiu a reușit să realizeze în paralel și un interviu cu tatăl său, care povestește detalii despre realitățile fotbalului românesc din perioada comunistă.
Vă redăm mai jos interviul acordat de Corneliu Porumboiu site-ului francez sofoot.fr:
De ce ai ales să faci acest film?
Eram într-o vizită la tatăl meu, la Vaslui, de Paște, acum un an. Am urmărit o emisiune TV, numită Replay, și mi-am amintit de acel joc văzut în copilărie. A fost o amintire puternică, în ciuda faptului că nu înțelegeam ce se întâmpla în teren la acea vreme. Televizorul era prost, nu vedea deloc mingea din cauza ninsorii. I-am spus tatălui meu că vreau să văd din nou meciul ăsta cu el, dar nu eram convins că vreau să fac un film despre asta sau nu.
Filmul se deschide cu un carton care vorbește despre amenințări cu moartea.
Eu am ridicat receptorul în acea zi. Aveam 7 sau 8 ani, iar cineva de la capătul celălalt al firului mi-a spus că trebuie să îi spun tatălui meu să renunțe la arbitraj. Chiar și azi îmi amintesc vocea acelui tip. Nu era beat sau ceva de genul acesta, era chiar foarte convingător.
Ce ai făcut?
I-am spus doar tatălui meu, nu și fratelui sau mamei. Cred că tata chiar a făcut o plângere legată de aceste amenințări.
Contextul politic era dificil la acea vreme? Filmul începe cu o discuție între tine și tatăl tău despre aranjamente între Steaua, echipa Armatei, și Dinamo, cea a Poliției…
La început, am vrut să fac un film despre relația dintre politic și fotbal. De aceea am început să vorbesc cu tata despre acele lucruri. El mi-a spus că ambele echipe aveau sateliți în fața cărora câștigau tot timpul. Dar când a început meciul, am fost captivat de el. În loc de politică, am început să discutăm despre fotbal, efectiv: de ce a dat avantaj acolo, de ce nu acolo. Tata mi-a spus că, deși politicul era oarecum prezent, cele două echipe își făceau jocul. Am convenit că Steaua a avut un meci slab, pe când dinamoviștii au fost precum niște „câini”. În fond, au fost ca două armate, o confruntare între două sisteme.
Văzând jocul astăzi, observăm că nu existau prim-planuri cu fotbaliștii. Cum explici asta?
Trebuie ținut cont de faptul că meciul se disputa în perioada în care la conducerea țării se afla Nicolae Ceaușescu. În lumea comunistă nu trebuia să existe idoli, fie ei și fotbaliști. De asemenea, camerele evitau altercațiile dintre suporteri, în tribune. Societatea comunistă se presupunea că trebuie să trăiască în pace , așa că era necesar să se evite aceste conflicte.
Vezi vreo legătură între faptul că tatăl tău a fost arbitru și faptul că tu ai devenit regizor?
Da. Echipele și jucătorii sunt tot o formă de reprezentare, dacă stai să te gândești. Și este foarte apropiată de cinema. La un moment dat, i-am spus tatălui meu: „Ai dispărut din meci”. Asta se spune în general despre un bun regizor, care dispare din film. Un joc este ca un film: la început, în primele scene, tu trebuie să dai câteva direcții. Această abordare o aplic și în filme. Mă las condus de personaje, ele mă duc undeva. Așa era și viziunea de a arbitra a tatălui meu. El vorbea întotdeauna despre fotbal ca despre un lucru care trebuie lăsat să trăiască.
Care este relația ta cu fotbalul? Ești tipul căruia îi place să privească meciul singur sau în grup?
Singur. Dacă este lume în jur, nu mai poți urmări partida. Și chiar dacă urmăresc un joc alături de cineva, nu vorbesc. Cineva mă întreba de ce sunt atât de serios. Câteodată interacționez cu comentatorii și vorbesc singur în fața TV-ului. Dacă ei spun că jocul este prost, eu spun contrariul.
Tatăl tău a văzut filmul?
Da, l-a văzut. Mi-a spus că își imagina că va fi ceva mai amuzant, că voi face mai multe glume.