„Tot Ionuț Negoiță este acționarul majoritar!”. Detalii despre situația dubioasă de la Dinamo

„Tot Ionuț Negoiță este acționarul majoritar!”. Detalii despre situația dubioasă de la Dinamo
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Thiess, omul de afaceri care în 2018 a adus mai mulți investitori dispuși să preia Dinamo, a vorbit despre situația dubioasă în care se află formația din „Ștefan cel Mare”.

Clubul Dinamo a fost preluat, în vară, de un grup de investitori spanioli. Deși se aștepta ca acesta să-i aducă „strălucirea” de altădată formației din „Ștefan cel Mare”, echipa a rămas cu aceleași probleme financiare din trecut. Și au apărut altele chiar mai grave decât în era „Negoiță”.

Dinamo se află pe locul 13 din Liga 1, cu 26 de puncte obținute după 25 de meciuri jucate.

Detalii despre situația dubioasă de la Dinamo

Adrian Thiess susține că Pablo Cortacero este pus de fațadă la conducerea lui Dinamo, Ionuț Negoiță fiind în continuare patronul echipei. Acesta deplânge situația în care se află clubul roș-alb, însă îi apreciază pe suporteri, pentru ambiția lor de a salva echipa iubită.

„Este la mintea cocoșului. Nu poate să vină toți neaveniții să cumpere Dinamo. Este un bun național. Auzi, Cortacero acționar majoritar. Este scriptic acționar majoritar. Eu rămân la părerea că tot Ionuț Negoiță este acționarul majoritar.

Și ce dacă a spus domnul Negoiță să spună că a vândut tot? Îl doare gura? Dar este păcat. Eu mereu am spus că Ionuț Negoiță nu vrea să vândă clubul și asta este realitatea. Va veni, va invoca ceva, spune că nu sunt serioși…

Orice ofertă s-ar fi făcut, tot n-ar fi fost de acord. Am avut discuții ulterioare. Din păcate, acolo nu se va întâmpla nimic. Fanii fac ceva absolut spectaculos. Nu știu dacă ar fi fost această unitate în jurul clubului, dacă ar fi fost altele circumstanțele. Totuși, s-au adunat aproape 20.000 de fani care dau bani. 

Acest lucru nu este văzut decât la marile cluburi de afară. Tragedia este că aceste lucruri se întâmplă când mortul este deja la groapă. Eu nu înțeleg cum să ajungă Dinamo într-o astfel de poziție. Este inadmisibil. 

Eu zic că domnul Pablo Cortacero este un fronting, cum se numește în acest domeniu de business. Fronting, adică un om pus în față pe care îl vezi, dar eu cred că, în proporție de 99,9%, este tot Negoiță”, a declarat Adrian Thiess, pentru Fanatik.

A făcut primii pași in presă la vârsta de 15 ani, când a început să semneze articole pe volan.ro. Apoi a scris pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. Fiind pasionat și de fotbal, la vârsta de 17 ani a trecut „granița” spre ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Cum l-au numit spaniolii pe Andrei Rațiu, după ce a dat o pasă decisivă cu Atletico Madrid
Cum l-au numit spaniolii pe Andrei Rațiu, după ce a dat o pasă decisivă cu Atletico Madrid
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Andreea Bănică, aproape goală pe internet, la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, aproape goală pe internet, la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una:  - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una: - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
Camping de lux în mijlocul naturii, noua modă în turism. Cât costă un sejur de trei nopţi:
Camping de lux în mijlocul naturii, noua modă în turism. Cât costă un sejur de trei nopţi: "O experienţă minunată"
Cine este PRIMA FEMEIE care va merge pe Lună? Are 45 de ani!
Cine este PRIMA FEMEIE care va merge pe Lună? Are 45 de ani!
Gigi Becali sare în ajutorul oamenilor afectaţi de inundaţiile devastatoare din Galaţi: Trimit tot ce au nevoie!
Gigi Becali sare în ajutorul oamenilor afectaţi de inundaţiile devastatoare din Galaţi: Trimit tot ce au nevoie!
Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale
Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din Călărași și-ar fi pus capăt zilelor după ce și-a pierdut tatăl într-un incendiu
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din…
A MURIT! Anunțul trist al zilei
A MURIT! Anunțul trist al zilei
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Bătaie între tiktokeri la Sala Polivalentă. Bursa meciului-vedetă conţine bani şi o apariţie în filme pentru adulţi
Bătaie între tiktokeri la Sala Polivalentă. Bursa meciului-vedetă conţine bani şi o apariţie în filme pentru adulţi
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
9 ani de la moartea lui Corneliu Vadim Tudor. De ce nu a ajuns văduva lui la parastas și ce gest a făcut Lidia Vadim, fiica lui
9 ani de la moartea lui Corneliu Vadim Tudor. De ce nu a ajuns văduva lui la parastas și ce…
×