Detalii din interior! A crescut lângă Nae Tilihoi și și-a găsit greu cuvintele pentru a vorbi despre dispariția lui: „L-am simțit atât de aproape de noi, cei tineri, cum n-am simțit niciun alt fotbalist al Craiovei Maxima”

Emil Săndoi (53 de ani) a vorbit cu greu despre pierderea lui Nae Tilihoi, cel care s-a stins din viață duminică dimineață, la 61 de ani. Fostul fundaș al Craiovei a fost vizibil afectat și a vorbit extrem de frumos despre fostul său coleg, alături de care a apucat să joace pe când era foarte tânăr.

„Un fundaș atât de tanace și profesionist nu am întâlnit în toată cariera mea. Un om deosebit, de asta sunt și foarte afectat. Eu și Popescu veneam din urmă și ne anunțam ca viitori fundași ai echipei, l-am simțit atât de apropiat de noi, cei tineri, cum n-am simțit pe niciun alt jucător din Craiova Maxima. Un om cu care, din păcate, viața nu a fost atât de darnică.

Am jucat cu el în echipă, el jucând fundaș central. Toți am avut extrem de multe de la el. A trecut prin momente neplăcute în viață. El, vedeți și dumneavoastră, ne-a părăsit la 61 de ani. Prea puțin a trăit, pentru omul și pentru caracterul care a fost.

Am să-mi fac programul în așa fel încât să ajung la înmormântare. Un stadion întreg și o țară întreagă va fi alături de el la meciul de la Craiova, România – Suedia”, a spus Săndoi, la DigiSport.

Săndoi a găsit puterea să vorbească și despre meciul naționalei României cu Israel, lăudând prestația tricolorilor. Fostul fundaș central crede că la meciul cu Suedia, de pe 27 martie, îl Oltenia va fi un moment special dedicat lui Nae Tilihoi. „Mie mi-a plăcut foarte mult echipa națională, chiar dacă de la jumătatea reprizei secundă am avut momente ne-am clătinat. În rest eu cred că am controlat partida, am avut și o posesie mai bună. Aceste momente de inspirație, la Stanciu și la Mitriță – care demonstrează că poate fi un jucător de bază al naționalei -, Țucudean… Execuția lui m-a surprins puțin. N-aș fi putut spune că e un jucător cu o gleză atât de fină. Un rezultat meritat, chiar dacă am jucat în deplasare, chiar dacă nu am avut o echipă foarte tânără.

Sunt curios să văm și jocul cu Suedia. Cred că este peste Israel, a demonstrat asta în dubla cu Italia. Sunt mai organizați, știu ce au de făcut”, a spus Emil Săndoi.

Publicat: 25 03. 2018, 20:37
Actualizat: 25 03. 2018, 20:38