Florinel Coman, extrema lui FCSB, a încheiat colaborarea, la începutul acestui an, cu firma de impresariat la care Ioan și Victor Becali sunt consilieri. Deși părțile s-au despărțit de comun acord, anumite persoane l-ar supune unei presiuni pe fotbalistul de la FCSB, pentru decizia luată recent.
Florinel Coman (22 de ani) a fost transferat de FCSB, în vara lui 2017, de la FC Viitorul, pentru trei milioane de euro. Tânărul jucător mai are contract până în 2022 cu formația bucureșteană.
În prezent, potrivit Transfermarkt, Florinel Coman este cel mai valoros jucător din lotul FCSB-ului, fiind cotat la 5,5 milioane de euro.
Potrivit unei surse citate de sport.ro, în urma despărțirii de firma controlată de Dragoș Sîrbu, Florinel Coman a fost supus, de anumite persoane, unei presiuni, care ar putea să-i dăuneze.
„Probabil că vreun coleg, care e gelos pe el sau vrea să îi ia locul în echipă, vorbește cu presa ca să îl discrediteze și să îi strice relația bună pe care o are cu Gigi Becali. Sau poate că e o presiune mediatică pentru că a rupt contractul cu impresarul, când existau niște oferte pentru el pe care nu voia să le accepte”.
Fostul impresar a declarat, recent, că decizia lui Florinel Coman de a nu mai fi reprezentat de un impresar a fost influențată de o persoană apropiată.
Părțile s-au despărțit, dar jucătorul FCSB-ului i-ar fi transmis lui Victor Becali că o eventuală mutare la un club din străinătate o va realiza tot prin intermediul companiei reprezentate de Dragoș Sîrbu, firmă unde Giovanni și Ioan Becali sunt consilieri.
„Florinel Coman a zis că vrea să renunțe la contract, mi-a scris că vrea să rămână liber. Orice jucător de al nostru care are un dubiu că nu mai suntem capabili să îl reprezentăm, atunci are ok-ul din partea noastră, S-a întâlnit cu fratele meu și i-a zis că tot cu noi o să plece.
Probabil a fost influențat de un prieten, de cineva din familie, Poate i-a băgat cineva în cap că e mai bine să fie liber”, a declarat Giovanni Becali, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER