Dezastru în Liga 1! VIDEO | 9 echipe din 14 riscă depunctarea. O singură formație din primele 6 nu are probleme. LISTA completă
This browser does not support the video element.
Viorel Duru, directorul Departamentului de Licențiere din cadrul FRF, a declarat luni, la ProSport Live, că nu mai puțin de 9 dintre cele 14 echipe ale Ligii 1 sunt sub monitorizare din cauza datoriilor cu care au intrat în septembrie. Cluburile care nu își vor stinge datoriile până la sfârșitul lunii octombrie vor fi depunctate.
- Echipe fără probleme: Steaua, Voluntari, Concordia Chiajna, CSU Craiova, ACS Poli Timișoara
- Echipe cu probleme: Astra, Dinamo, Viitorul, Pandurii, ASA Târgu Mureș, CFR Cluj, Botoșani, Petrolul
„E mai ușor să numim echipele care nu sunt monitorizate. Sunt mult mai puține. Fără probleme sunt Steaua, FC Voluntari, Concordia Chiajna, CSU Craiova și ACS Poli Timișoara”, a menționat Duru. „E primul an în care facem această monitorizare. Aștept ca, prin acest nou program de verificare a acestor cluburi, să ajutăm la disciplinarea financiară a acestor cluburi. E clar că până acum acumulau datorii pe tot parcursul anului și încercau să le plătească până la 31 martie anul următor. Acum mai există încă o poză făcută la 30 iunie, deci la jumătatea anului, și trebuie să plătești datoriile până la 30 septembrie. Dar, într-adevăr, cluburile nefiind obișnuite cu acest tip de management responsabil, au călcat strâmb„, a clarificat Duru situația formațiilor care s-au afișat la sfârșitul lunii trecute cu datorii către terți.
Prin urmare, nu mai puțin de 5 dintre cele 6 formații clasate acum pe loc de play-off și care se bat, teoretic, pentru cupele europene au restanțe financiare și sunt pasibile de depunctare. Liderul Astra, Dinamo, Viitorul, Pandurii și ASA Tg. Mureș sunt în această situație.
Lor li se adaugă Iași, CFR Cluj, Botoșani și Petrolul. Interesant e că atât CFR, cât și Petrolul sunt deja penalizate cu câte 6 puncte pentru datorii neachitate în sezonul trecut. Deși atât conducerea clujenilor, cât și cea ploieșteană au semnat noul regulament de licențiere și s-au declarat anul trecut de acord cu instituirea sa, după ce au fost sancționate s-au răzgândit și au reclamat FRF la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Procesul e pe rol.
Lucrurile sunt destul de simple: cele 9 echipe enumerate mai sus au fost surprinse de data de 30 iunie 2015 cu diverse datorii. Au avut termen să rezolve problema (fie achitând, fie contestând în instanță aceste creanțe) până la 30 septembrie și să facă dovada până la 15 octombrie, adică acum patru zile. Documentele vor fi verificate până pe 31 octombrie, iar cei care nu au soluționat problema datoriilor vor fi depunctați cu un punct.
În continuare, următorul termen pentru datornici este 31 octombrie. Dacă nici atunci nu își vor fi stins restanțele financiare, la penalizarea inițială de un punct se va adăuga încă una de două puncte.
Pedepsele se vor pune în aplicare începând cu luna noiembrie și vizează chiar actualul campionat. Practic, dacă nu se achită de datorii și pierd procesul la TAS, CFR Cluj și Petrolul pot încheia acest sezon cu 9 puncte mai puțin decât au acumulat pe teren.
În același timp, dacă Astra pierde 3 puncte, avansul față de Steaua s-ar reduce la unul singur din cele 4 existente acum.