Dezlegare la goluri. Petrolul a reușit trei goluri în meciul cu Săgeata, o premieră în mandatul lui Răzvan Lucescu

  • După ratarea calificării în finala Cupei României, singurul obiectiv rămas pentru Petrolul este ocuparea locului doi.
  • Cu șase etape înainte de finalul campionatului, Petrolul are de recuperat un singur punct față de Astra, ocupanta locului secund.
  • Petrolul se află pe poziția a treia în Liga I

Week-end-ul pascal a fost unul bun pentru Petrolul, care a reușit să câștige partida cu Săgeata Năvodari (2-3), din etapa 28. Succesul de la Constanța a venit la momentul potrivit pentru ploieșteni, al căror moral era afectat după eliminarea din cupă în fața Astrei. Profitând și de înfrângerea Astrei în meciul cu Dinamo (2-0), petroliștii s-au apropiat la un punct de giurgiuveni.


3 rezultate de 0-0 a înregistrat Petrolul cu Răzvan Lucescu pe banca tehnică


Rezultatul de 3-2 este unul necaracteristic pentru echipa lui Răzvan Lucescu, care își obișnuise suporterii cu scoruri mai puțin ofertante. A fost pentru prima oară în cele nouă meciuri cu fostul selecționer pe banca tehnică, când Petrolul a marcat trei goluri. Și de această dată responsabili cu golurile, au fost mijlocașii, pe lista marcatorilor regăsindu-se Teixeira, Albin și Priso.

Răzvan Lucescu s-a declarat mulțumit la finalul partidei, deși și-ar fi dorit un scor mai concludent. Antrenorul a declarat la Digi Sport: Scorul ar fi trebuit să fie mult mai mare. Am ratat multe situații și am riscat să pierdem aceste trei puncte, dar nu am oferit mingi periculoase pe final”. Din linia ofensivă a deținătoarei Cupei României, Toto Tamuz este singurul atacant din lotul Petrolului care a marcat în acest sezon, israelianul reușind un gol în campionat și unul în cupă.

Niciun gol nu a marcat atacantul Abel Camara în cele 17 apariții din acest campionat

Articol scris de Ovidiu DUMITRESCU

Publicat: 21 04. 2014, 16:11
Actualizat: 21 04. 2014, 16:12