FCSB și CSA Steaua au fost la un pas să facă pace!
Ajuns pe banca naționalei României, Edi Iordănescu a recunoscut că a primit „semnale” în privința unei împăcări.
FIFA și UEFA asociază numele Steaua cu FCSB. „CSA a pierdut patru mărci, clubul nostru a cerut anularea a încă două, inclusiv cea pe care o poartă acum clubul de liga a doua. CSA nu deține exclusiv această marcă, Steaua, așa cum se laudă” explica Mihai Dincă, președintele Asociației Steaua 1947.
Edi Iordănescu a făcut dezvăluiri inedite din perioada petrecută la FCSB, iar Gigi Becali ar putea regreta că n-a mai mers pe mâna noului selecționer al României.
„Sincer să fiu, au fost niște semnale în sensul ăsta. Din păcate, s-a terminat totul când nu mă așteptam, în felul în care nu mă așteptam. Aparține trecutului. Nu pot să spun cu certitudine că s-ar fi întâmplat imediat (n.r – împăcarea, dacă rămânea la FCSB). Probabil era un subiect cu deschidere pe perioadă medie-lungă, dar mărturisesc faptul că am primit anumite semnale că, dacă lucrurile vor rămâne funcționale la nivel de FCSB, dacă patronul, conducerea își vor da și ei concursul, să găsim calea în care să se meargă până la reunificare, dar, din păcate, eu acum pot să fiu un simplu spectator. Focusul meu merge în altă parte. Patronul FCSB știe ce are de făcut, cu siguranță”, a declarat Edward Iordănescu la PRO X.
În Ghencea e un stadion de excepție. Acolo trebuie să se joace meciuri de primă ligă. Disputele astea să se ducă unde se duc, dar echipa din Liga 1 trebuie să joace acolo. Sunt bani publici, nu au venit militarii cu bani de acasă” – Adrian Porumboiu, la ProSport Live
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER