Dezvăluire spectaculoasă a lui Nuredin Beinur: ”Alibec pleacă liber în vară de la Farul. Îi caut deja echipă în Turcia sau zona arabă, unde discut cu niște șeici”. Îl ia peste picior pe Meme Stoica: ”L-a interesat doar câtă ciocolată mănâncă, nu ce stofă de atacant are în curte” | EXCLUSIV
Denis Alibec a fost eroul principal al liderului, care, sâmbătă, a demolat Rapidul cu 7-2, pe teren propriu. Atacantul Farului a reușit un hat-trick, urcând pe locul 3 în clasamentul golgeterilor, cu 14 reușite, departe însă de primii doi clasați: Dugandzici (20) și Compagno (19). Internaționalul român e pe val și apare o dezvăluire spectaculoasă a lui Nuredin Beinur, unchiul său: ”Alibec pleacă liber în vară de la Farul. Îi caut deja echipă în Turcia sau zona arabă, unde discut cu niște șeici”. Îl ia peste picior pe Meme Stoica, intrat la un moment dat în dispute ironice cu jucătorul după aventura sa la FCSB: ”L-a interesat doar câtă ciocolată mănâncă, nu ce stofă de atacant are în curte”.
”Va fi vânat de mulți impresari”
Un gol din penalty, altul după o gafă epică a lui Săpunaru și încă unul printr-o execuție de maestru – stop pe piept și finalizare în forță cu stângul în urma unei centrări de manual livrată de Grameni. Alibec a semnat din toate pozițiile posibile contra giuleștenilor și a dus Farul cu încă un pas mai aproape de primul titlu din palmares sub titulatura actuală.
Iar viitorul lui se anunță pe altă orbită decât pe traseul european cu trupa constănțeană. Nuredin Beinur, unchi al lui Alibec pe o ramură dinspre tată, anunță deja că lucrează prin relații personale la transferul lui Denis peste hotare: ”Am o înțelegere cu el și cu mama lui să-i găsesc un club în Turcia sau spațiul arab. Cota lui e iar în creștere, probabil că va fi vânat de mulți impresari, însă pe aceste zone și-a dorit să mă ocup eu de găsirea unor variante. Poate pleca peste hotare de la Farul fără niciun fel de pretenții financiare”.
Avem un acord cu Alibec. În România, joacă numai la noi, dar, dacă va avea o ofertă din străinătate, la vară, poate pleca liber. Să fie sănătos!”, Gheorghe Hagi, aprilie 2023, pentru Digisport
”Dacă are un mentor bun lângă el, Denis e formidabil”
Alibec mai are contract cu Farul până în 2025, extins chiar în această primăvară, dar o clauză specială din angajament îi permite să se transfere liber. Beinur completează: ”Alegerea finală va fi, bineînțeles, a lui. Va opta pentru oferta cea mai bună, fără niciun fel de probleme. Voi încerca să vin cu câteva propuneri, dar, dacă va prefera altceva, nu va fi nicio supărare. Eu vreau doar să-l ajut, mai ales că demonstrează din nou ce calități extraordinare are”.
- 10.000 de euro este salariul lui Denis Alibec la Farul, care l-a repatriat vara trecută pe atacant de la Kayseri, din Turcia
Beinur și-a reamintit și de perioada petrecută de Alibec la FCSB, ianuarie 2017 – iulie 2018, când jucătorul a intrat în repetate clinciuri cu Mihai Stoica. Cei doi s-au contrat inclusiv după un meci cu Astra, când conducătorul i-a reproșat lui Denis evoluția de pe gazon, iar fotbalistul i-a replicat tăios, ceea ce l-a înfuriat pe omul lui Gigi Becali.
„Acum se dovedește că, dacă Alibec are lângă el un mentor care știe cum să lucreze și ce să-i ceară, băiatul e formidabil. Și eficient! Nu ca Meme Stoica, pentru care preocuparea principală a fost să-l atace și să-l denigreze pe Denis în loc să găsească metode de a-l pune în valoare. Pe el îl interesa mai mult ce ciocolată mânâncă Alibec decât ce stofă de atacant are în curte”, l-a luat Nuredin Beinur peste picior pe Stoica.
Gigi a avut mai mare încredere în Alibec decât în Gnohere. Se gândea că odată şi odată o să-şi revină. E adevărat că el a fost obraznic cu mine spre finalul unui meci, dar nimeni după aceea nu l-a oprit să dea goluri la FCSB şi să câştige campionatul. N-am avut nicio problemă cu el”, Mihai Stoica, decembrie 2018, pentru Digisport
”Parcă am revăzut Germania – Brazilia 7-1 din 2014”
Beinur a continuat: ”Am văzut tot meciul cu Rapidul și am avut senzația că urmăresc o reluare a acelui celebru Germania – Brazilia 7-1 de la Mondialul din 2014, un dezastru total pentru sud-americani. Acum, Rapidul a fost în postura Braziliei de atunci și-mi pare tare rău pentru ce-au pățit prietenii mei Adrian Mutu și Gigi Corsicanu”.
Rapidul a suferit pe litoral cea mai dură înfrângere postrevoluționară. Precedenta umilință similară data tocmai din mai 1989, când “vișiniii” încasau un neverosimil 2-8 contra Stelei în Ghencea în finalul unui sezon încheiat cu retrogradarea în L2.