Dezvăluiri din culise despre cum lucrează ca impresari frații Becali! Un fotbalist dă cărțile pe față: „Totul a fost clar de la început! Dacă ai peste 1 milion de euro salariu iau și ei comision”. EXCLUSIV
Invitat al rubricii „Dialoguri fără vloguri” din ProSport, Alex Chipciu a vorbit poate în premieră despre detalii interesante legate de modul în care funcționează relația cu impresarii, în general, oferind elemente concrete și despre cum se desfășoară lucrurile pentru jucătorii care sunt reprezentați de frații Becali, Ioan și Victor, cel puțin din experiența pe care fotbalistul de azi al Universității Cluj a avut-o în cariera lui.
Pentru Alex Chipciu, colaborarea cu frații Becali a fost bazată, potrivit mărturisirii pe care o împărtășește publicului în exclusivitate pentru ProSport, pe principii foarte clare și transparente, așa cum și-a dorit fotbalistul, care s-a simțit confortabil de condițiile de lucru cu impresarii, dar și cu reprezentanții acestora.
Cum lucrează frații Becali ca impresari: mărturia lui Alex Chipciu despre comisioanele pe care le iau agenții de la fotbaliști!
Brăileanul Alex Chipciu și-a început cariera în fotbalul mare la FC Brașov, a mai evoluat la Forex Brașov și Dacia Unirea Brăila, sub formă de împrumut, iar în 2011 a ajuns la Steaua București, denumirea de atunci a clubului FCSB. Din 2016, mijlocașul a trecut în fotbalul belgian, evoluând pentru Anderlecht Bruxelles până în 2020, cu un sezon împrumut în Cehia la Sparta Praga. Din 2020, Chipciu a revenit în fotbalul autohton, jucând pentru CFR Cluj și Universitatea Cluj, club ale cărui culori le reprezintă și azi.
În ampla confesiune oferită ProSport, Alex Chipciu a fost întrebat despre situațiile în care impresarii chiar ajută traiectoria unui jucător și cei care au drept unic interes să profite de pe urma reușitelor fotbaliștilor. Poziția lui se bazează pe experiența proprie avută cu frații Becali, acesta lucrând cu Giovanni Becali și Victor Becali fără să aibă probleme:
Au fost cazuri și văd cazuri de impresari și părinți care distrug fotbaliști și viitori fotbaliști. Trebuie să ai și șansă de oameni buni pe lângă tine. În ce mă privește pe mine, experiența mea a fost fericită. Cu domnii Giovanni Becali și Victor Becali, plus Dragoș, reprezentantul lor, n-am avut vreodată probleme. Totul a fost clar de când m-am întâlnit cu dumnealor prima oară. Așa au lucrat cu mine, așa am înțeles că lucrează în general. Dacă n-ai peste 1 milion de euro salariu, nu se atinge nimeni de nimic. Dacă ai peste, doar atunci iau și ei comision. Eu n-am negociat vreodată alte comisioane sau nebunii legate de banii pe care îi încasez. Salariul pe care l-am vrut și l-am cerut, l-am primit mereu.
„Dialoguri fără vloguri” la episodul 7, cu Alex Chipciu
ProSport găzduiește rubrica specială „Dialoguri fără vloguri”, realizată de jurnalistul Gabriel Berceanu, în care descoperi dezvăluiri explozive, confesiuni emoționante și povești în premieră cu personajele fotbalului românesc. „Dialoguri fără vloguri” propune un format alternativ de calitate, în plină ofensivă a contentului video: puterea cuvântului mărturisit, dincolo de presiunea înregistrărilor audio sau a camerelor video. Jurnalism sportiv de colecție, vorbele care contează, cuvintele care rămân.
Descoperă toate celelalte episoade captivante din „Dialoguri fără vloguri”: