Lucian Răduță a făcut o serie de dezvăluiri șocante despre perioada în care la conducerea clubului Rapid București se afla Fatih Taher.
Fostul fotbalist al echipei Rapid București a făcut acuzații grave și susține că omul de afaceri care a murit în 2021 făcea lucruri necurate la gruparea din Giulești.
Lucian Răduță susține că fotbalistul cipriot Urko Parko era plătit cu câte 40.000 de euro de Rapid, iar el abia încasa câte 500 de euro pe lună.
Lucian Răduță crede că Taher s-a implicat la Rapid doar ca să spele banii pe care îi avea și susține că era imposibil ca în 2008 – 2009 să existe jucători care să fie plătiți de un club din România cu câte 40.000 de euro pe lună, așa cum era Urko Pardo.
„Eu m-am dus la vale când s-a dus şi Rapidul la vale. Adică în momentul în care a intervenit insolvenţa, atunci am plecat eu de la Rapid. În momentul în care te simţi bine la un club şi eşti plătit ok… nu mă refer extraordinar pentru că nu puteam să ajung extraordinar de bine plătit venind de la Centrul de copii şi juniori ai clubului.
A fost perioada cu Taher. Atunci s-au virat foarte mulţi bani în club şi s-au şi ‘spălat’ foarte mulţi bani în club. Asta văzând eu. Eu, după 15 ani, analizând ce s-a întâmplat… nu poţi să îi dai unui jucător 30.000 sau 40.000 de euro pe lună.
Îl mai ţii minte pe Urko Pardo, băiatul cu săpunul? Avea 40.000 de euro salariu pe lună. Ştii cât aveam eu salariu pe vremea aia? 500 de lei… nu, mint, aveam cu un an şi jumătate înainte, că mi-a fost crescut şi mie. Noi încă mergeam în perioada aia să semnăm la doamna director economic şi vedeam foaia de ştate. Dar noi nu uitam la noi când semnam, ne uitam şi noi pe sus. Crede-mă, nu ştii să numeri sumele în lei. La noi era din patru cifre, la alţii din mai multe…„, a dezvăluit Lucian Răduţă la AS.ro LIVE.
Fathi Taher a decedat în 2021, la 73 de ani, după ce s-a luptat cu un cancer la colon. Afaceristul a preluat 60% din acțiunile clubului Rapid București în 2008, dar s-a retras rapid din cauza unor neînțelegeri cu George Copos.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER